Cutremurul care a avut loc saptamana aceasta in centrul Italiei a uluit intreaga lume! Cercetarile specialistilor au scos la iveala o ipoteza socanta: cutremurul a avut loc dupa ce o bucata de scoarta terestra cu o lungime de 18 kilometri, o latime de 10 kilometri si o grosime de noua kilometri s-a scufundat cu jumatate de metru, explica La Repubblica, afirmand ca acest lucru a facut ca seismul sa produca pagube foarte mari.
Citeste si: Tehnica PLAGIATULUI lovește peste Prut: Un mega-SCANDAL explodează la Chișinău/ DOCUMENT
Potrivit publicatiei, citata de News.ro, o parte a bucatii, cea dinspre sud, s-a scufundat pe 24 august. Acest lucru a facut ca bucata sa ramana inclinata, cu partea dinspre nord in sus.
Seismologii italieni, care au verificat situatia tectonica dupa cutremurul de la Amatrice, au avertizat ca bucata de scoarta se va indrepta la un moment dat, ceea ce va duce la un noi seism. Acest tip de cutremure, cand solul are o miscare descendenta, face ca toate constructiile din zona afectata sa isi piarda sustinerea si sa se prabuseasca.
La seismele cand miscarea este ascendenta, provocate de regula cand doua placi tectonice se apropie una de cealalta, pagubele sunt mai mici, afirma expertii citati de La Repubblica. De asemenea, seismologii au avertizat ca replicile cutremurului de miercuri vor continua in urmatoarele saptamani, dar, de la o zi la alta, vor fi mai putine si mai slabe ca intensitate. Expertii italieni citati de La Repubblica au explicat ca orice cutremur puternic destabilizeaza intregul sistem geologic al unei zone.
Comentează