Un bărbat de 40 de ani care se afla în Arestul Inspecctoratului de Poliţie Judeţean Maramureş a fost transportat la spital după ce ar fi încercat să se sinucidă. Bărbatul ar fi fost supărat întrucât familia sa a refuzat să îl viziteze pe perioada în care era arestat. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
”La data de 24 februarie, personalul medical a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat de 40 de ani. Facem precizarea că acesta se afla în Centrul de Reţinere si Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş pentru executarea unei măsuri preventive”, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş via News.
Bărbatul a fost transportat la spital.
”Din verificările efectuate până în acest moment, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au constatat că, pe fondul refuzului familiei de a-l vizita pe perioada executării măsurii preventive, bărbatul de 40 de ani ar fi încercat să se sinucidă. În prezent, bărbatul se află sub supraveghere medicală”, a precizat IPJ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.





























Comentează