Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezastru în Argentina. Zeci de morți și internați în spital în stare gravă după ce pe străzi a fost distribuită cocaină contrafăcută

www.reuters.com
Cocaina contrafacuta

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 74 au fost internate, în suburbiile oraşului Buenos Aires, după o intoxicare masivă cu cocaină contrafăcută, au anunţat miercuri autorităţile argentiniene, notează AFP.

Un bilanţ iniţial de 12 morţi şi circa 50 de spitalizaţi s-a înrăutăţit în cursul serii, cu victime admise în opt spitale din aglomeraţia urbană, a confirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului provinciei Buenos Aires, informează Agerpres. 

Autorităţile au lansat miercuri după-amiază un apel urgent prin intermediul presei. "Cei care au cumpărat droguri în ultimele 24 de ore trebuie să le arunce", a declarat ministrul securităţii al provinciei Buenos Aires, Sergio Berni. Autorităţile "încearcă să localizeze substanţa toxică pentru a o scoate din circulaţie", a adăugat el.

Operaţiuni ale poliţiei au fost efectuate în suburbia defavorizată Loma Hermosa, la nord-vest de capitală, iar circa zece persoane au fost reţinute, potrivit ministrului provincial care s-a deplasat la faţa locului.

Acolo au fost confiscate pliculeţe cu cocaină, similare celor identificate de rudele victimelor, a adăugat Sergio Berni. La finalul zilei, drogul contrafăcut era în curs de analiză într-un laborator din La Plata.

Alerta a fost dată miercuri dimineaţă când au avut loc mai multe decese şi spitalizări pentru intoxicaţie, cu severitate diferită, la trei spitale distincte din suburbiile capitalei Buenos Aires, la Hurlingham, Tres de Febrero şi San Martin. Mai mulţi dintre cei internaţi le-au spus îngrijitorilor că au consumat cocaină împreună.

Victimele, printre care mai mulţi bărbaţi în vârstă de treizeci şi patruzeci de ani, au suferit convulsii violente şi stop cardiac brusc, potrivit rapoartelor medicale citate de mai multe media. "Există o componentă importantă care atacă sistemul nervos central", a subliniat Sergio Berni.

"Preocuparea noastră astăzi este să putem comunica, pentru ca cei care sunt în posesia acestei otrăvi să ştie că nu trebuie să o consume", a declarat la Radio Mitre procurorul din San Martin responsabil cu dosarul, Marcelo Lapargo.

Anchetatorii se tem că bilanţul s-ar putea înrăutăţi, odată cu descoperirea unor victime care nu ar fi avut timp sau mijloace să ajungă la centru de îngrijire. "Sunt morţi pe drumurile publice sau în locuinţe al căror număr nu a putut fi stabilit", a spus o sursă oficială.

"Când spunem cocaină proastă, nu vorbim aici de cocaină înjumătăţită sau expirată", ci tăiată cu o substanţă toxică, a explicat Sergio Berni.

"Fiecare dealer care cumpără cocaină o diluează. Unii fac acest lucru cu substanţe netoxice, cum ar fi amidonul. Alţii pun halucinogene în ea şi, dacă nu există control, ajungem la aşa ceva", a adăugat el.

Procurorul Lapargo a considerat că pista unei falsificări deliberate a cocainei, în cadrul unei reglementări de conturi între traficanţi rivali de droguri şi evocată de mai multe media, este în acest stadiu, "doar o supoziţie", potrivit AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.