DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DEZASTRU O licitație de aproape 4 miliarde de lei a fost ANULATĂ, după decizia judecătorilor

rnews.ro
cfr sageata albastra

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a decis să anuleze licitaţia pentru achiziţia de rame electrice inter-regionale (RE-IR) după decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a modificat în mod esenţial documentaţia de licitaţie, prin eliminarea factorului de evaluare, fapt ce "favorizează substanţial ofertanţii care nu au un produs omologat pe piaţa europeană".

Totodată, ARF precizează că va demara o nouă procedură de licitaţie în cel mai scurt timp posibil.

Citește și: Cozmin Gușă aruncă bomba: Să-mi confirme dacă este adevărat că este homosexual. Am o serie de informații în acest sens!

"Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a decis, în calitate de Autoritate Contractantă, anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică privind 'Achiziţia de material rulant nou destinat transportului public inter-regional feroviar de călători RE-IR"- Lot 2, care face obiectul anunţului de participare SICAP nr. CN 1020204/03.04.2020 şi JOUE nr. 2020/S067-158954", se arată într-un comunicat al ARF, dat joi publicităţii.

Potrivit sursei citate, hotărârea ARF privind anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică a avut în vedere o serie de argumente de ordin factual şi juridic. Astfel, la data de 13 aprilie 2020, ofertantul CRRC Qingdao Sifang CO. Ltd. a formulat o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) privind criteriile de atribuire incluse în documentele de achiziţie a celor 20 de rame electrice inter-regionale RE-IR, care a fost respinsă.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

"Precizăm că documentaţia de licitaţie, elaborată de ARF, a fost avizată de ANAP, înainte de a fi publicată în SICAP şi JOUE", subliniază reprezentanţii ARF.

După ce contestaţia i-a fost respinsă de CNSC, CRRC Qingdao Sifang CO. Ltd. a depus pe 18 mai 2020 la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) o plângere în urma căreia instanţa a emis o hotărâre definitivă în data de 15 iunie 2020, prin care a obligat ARF să elimine factorul de evaluare - Validare Tehnică, deşi aceasta este o hotărâre contrară unei decizii date de CNSC, situaţie neobişnuită în circa 90% din cazuri.

Citește și: Ludovic Orban a făcut anunțul! Câți bani vor primi părinții pe perioada în care stau acasă cu copilul

"Specificăm că parametrul Validare Tehnică era cotat cu 10 puncte în criteriile de evaluare şi se acordă ofertantului care are deja un produs similar omologat, conform procedurilor europene", spune ARF.

În consecinţă, ARF a procedat la respectarea deciziei CAB, în paralel cu prelungirea termenului de depunere a ofertelor până pe 7 august 2020 (iniţial a fost 3 iunie 2020) şi continuarea demersurilor legale cu ANAP, ce urmăreau compensarea anulării validării tehnice cu introducerea unor alte elemente, astfel încât ofertantul trebuia să demonstreze că a parcurs procedura europeană de omologare pentru cel puţin un produs similar. Din păcate, spune ARF, aceste încercări ale autorităţii s-au soldat cu două avize condiţionate şi refuzarea medierii din partea ANAP.

Citește și: Atac dur la adresa Ministrului Muncii: Sunteți de o incompetentă inadmisibilă! Nu ați făcut nimic

"În acest context, ARF a hotărât să anuleze actuala procedură de achiziţii, conform art. 212, lit. d) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, şi să reînceapă o altă procedură de licitaţie în timpul cel mai scurt, ţinând cont de refuzul ANAP privind modificările propuse de ARF, precum şi decizia CAB care a modificat în mod esenţial documentaţia de licitaţie, prin eliminarea factorului de evaluare, care favorizează substanţial ofertanţii care nu au un produs omologat pe piaţa europeană (menţionăm că există mulţi producători de material rulant, unii chiar NON-UE, care au produse similare omologate potrivit reglementărilor europene, acestea fiind obligatorii pentru statele membre)", se menţionează în comunicat.

În acest sens, ARF subliniază faptul că, până în prezent, nu a fost depusă nicio ofertă şi, implicit, nicio ofertă nu a fost deschisă, astfel că o anulare a acestei proceduri nu ar afecta principiile stabilite în legislaţia specifică achiziţiilor publice.

Citește și: Ludovic Orban, despre redeschiderea restaurantelor: Este chiar posibilă în două etape

"De asemenea, precizăm că ARF, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a urmărit de la înfiinţarea ei, ca prin activităţile întreprinse în procesul de achiziţionare a materialului rulant nou, să răspundă nevoilor actuale ale statului român, astfel încât acestea să corespundă prevederilor Pachetului IV Feroviar, care cuprind pilonii legislativ, tehnic şi, mai ales, pe cel legat de piaţă, destinat să încurajeze concurenţa şi inovarea în sectorul serviciilor de transport feroviar de pasageri din Uniunea Europeană. În consecinţă, Autoritatea pentru Reformă Feroviară îşi exprimă intenţia de a relua procedura de licitaţie într-un termen cât mai scurt, după efectuarea corecţiilor necesare în documentaţia de licitaţie, pentru ca scopul achiziţiei să poată fi atins în mod corect, în conformitate cu interesele Autorităţii şi cu respectarea legislaţiei europene şi naţionale, în vigoare", dă asigurări autoritatea.

Citește și: Cozmin Gușă aruncă bomba: Să-mi confirme dacă este adevărat că este homosexual. Am o serie de informații în acest sens!

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat în aprilie procedura de atribuire pentru achiziţia unui număr de 20 de rame electrice destinate serviciilor feroviare de transport călători pe rutele inter-regionale, precum şi a serviciilor accesorii de mentenanţă. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preţ.

În formularul de contract de achiziţii au fost prevăzute două clauze de revizuire: posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani şi posibilitatea dublării cantităţilor achiziţionate, de la 20 la 40 de rame electrice. Suplimentarea prin dublare a cantităţilor şi serviciilor achiziţionate urma să fie făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

Valoarea estimată a contractului a fost estimată între 1,311 miliarde de lei, fără TVA, şi 3,711 miliarde de lei, fără TVA. Finanţarea proiectului era asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.