Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEZASTRU Theresa May recunoaște că NU are sprijin în parlament pentru Brexit și nu va supune la vot un nou acord

reuters
Theresa May

Premierul britanic Theresa May a recunoscut luni că încă nu are suficient sprijin în Camera Comunelor pentru aprobarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE, respins deja de două ori masiv la vot, prin urmare nu va supune deocamdată acest acord unui nou vot în legislativ, dar miercuri parlamentul va dezbate legislaţia secundară prin care va fi modificată data Brexitului, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.

''În stadiul actual, nu există suficient sprijin în parlament pentru a supune din nou acordul unui al treilea vot (...) Discut în continuare cu colegii din Cameră pentru a găsi sprijin astfel încât să putem organiza un vot săptămâna aceasta'', a spus Theresa May în faţa deputaţilor, scrie agerpres.ro.

Citește și: Rareș Bogdan o umilește pe Viorica Dăncilă! Reacție devastatoare în scandalul momentului

În schimb, deputaţii vor vota luni seară o moţiune propusă de guvern şi asupra căreia ei pot aduce amendamente cu privire la posibili paşi de urmat în procesul Brexitului. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, va alege dintre cele şapte amendamente propuse de diferiţi parlamentari pe cele care vor fi supuse la vot.

Unul dintre aceste amendamente cere ca miercuri să se desfăşoare ''voturi orientative'' (indicative votes) asupra unor căi alternative de abordare a Brexitului şi care ar putea fi susţinute de un vot majoritar în Camera Comunelor, cum ar fi, de pildă, acceptarea unei relaţii mai strânse cu UE decât cea negociată de premierul May.

Citește și: Surpriză de proporții pe lista PSD pentru europarlamentare! Vedeta care i-a luat fața soțului Olguței Vasilescu, Claudiu Manda

Aceasta din urmă s-a declarat împotriva acestui amendament prin care deputaţii care l-au iniţiat doresc ca parlamentul să preia de la guvern controlul asupra procesului Brexitului. Iniţiative similare au fost respinse de fiecare dată cu ocazia celor două voturi asupra acordului privind Brexitul, însă acum amendamentul pare să aibă mai multe şanse de reuşită.

Theresa May s-a întâlnit luni cu liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, care şi-a confirmat poziţia de respingere a acordului, întrucât el doreşte ca Regatul Unit să menţină o relaţie mai apropiată cu UE, cum ar fi rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală europeană, şi de asemenea excluderea scenariului unei ieşiri din UE fără un acord.

Citește și: Răsturnare de situație după declarația Vioricăi Dăncilă! Decizie radicală! Trebuia să înceapă azi

Dar tocmai o astfel de permanentizare a apartenenţei la uniunea vamală europeană, situaţie la care s-ar putea ajunge în virtutea clauzei de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, i-a determinat pe deputaţii britanici eurosceptici să respingă acordul pe care Theresa May l-a convenit cu Bruxelles-ul.

Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), formaţiunea care le asigură conservatorilor Theresei May majoritatea în parlamentul britanic, îşi menţine la rândul său poziţia de respingere a acordului dacă respectiva clauză nu va fi revizuită în sensul de a fi mai puţin constrângătoare pentru Regatul Unit.

Citește și: Se mută Elena Udrea în Costa Rica? Mutare neașteptată făcută de logodnicul său

Liderii europeni au propus joi Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie. Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna aceasta acordul încheiat în noiembrie, cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai. În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, liderii europeni vor accepta o amânare până la 12 aprilie 2019, aşteptând ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată.

O legislaţie în baza căreia data Brexitului va fi modificată urmează să fie supusă miercuri votului Camerei Comunelor, Theresa May avertizând că, în urma deciziei liderilor europeni, neadoptarea unei asemenea legislaţii ar conduce la ''confuzie legislativă şi incertitudine dăunătoare''.

Citește și: Rareș Bogdan o umilește pe Viorica Dăncilă! Reacție devastatoare în scandalul momentului

Comisia Europeană anunţat, tot luni, că a încheiat pregătirile pentru situaţia 'din ce în ce mai probabilă' a unui Brexit fără acord (no-deal), la 12 aprilie.

La rândul ei, Theresa May a menţionat că ea crede în continuare că un Brexit fără acord ar fi de preferat în faţa unui Brexit cu un ''acord prost''.

Citește și: Surpriză de proporții pe lista PSD pentru europarlamentare! Vedeta care i-a luat fața soțului Olguței Vasilescu, Claudiu Manda .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.