Dezastru umanitar la orizont: Val de migranți din Asia

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-10-2015

Actualizat: 21-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Organizatia Amnesty International atrage atentia asupra unui 'dezastru' umanitar în Asia de Sud-Est, în contextul în care sezonul ploilor se încheie şi imigranţii vor lua din nou calea exilului.

După o criză în luna mai, când numeroase ambarcaţiuni cu imigranţi s-au scufundat în mare, 'un alt dezastru se pregăteşte în Marea Andaman dacă statele nu vor acţiona rapid', a explicat pentru AFP Anna Shea, specialistă a Amnesty International, care a publicat miercuri un raport pe acest subiect. 'Mii de persoane vor porni pe mare în lunile următoare, însă pentru moment mecanismele regionale de protecţie şi salvare sunt sub ceea ce este necesar', a adăugat ea.

În fiecare an, zeci de mii de imigranţi traversează sudul Thailandei şi Marea Andaman, spre Malaezia şi mai departe, fugind de sărăcia din Bangladesh sau de persecuţiile în cazul musulmanilor rohingya în Myanmar.

'Statele trebuie să facă mai mult pentru a împiedica reluarea acestei tragedii', a precizat Amnesty, cu sediul la Londra.

Raportul Amnesty, pentru care organizaţia a intervievat zeci de supravieţuitori, descrie 'infernul' la care i-au împins pe aceştia traficanţii, pe mare sau în tabere de detenţie construite în plină junglă thailandeză, la frontiera malaeziană. Pentru cei care supravieţuiesc traversării cu barca, trecerea prin taberele ascunse în jungla thailandeză este o cale clasică, traficanţii profitând pentru a le cere mai mulţi bani înainte de a porni spre Malaezia.

Sursa: Agerpres

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri