Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezastrul din învățământul românesc: jumătate dintre copiii români nu au acces la o tabletă sau la un computer

www.agerpres.ro
copil laptop

Aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online, arată un studiu făcut de Salvați Copiii, informează Mediafax.

Citește și: Județul Galați, cu un picior în prăpastie! Număr URIAȘ de infectați la Spitalul Județean: aproape 160 de oameni; 111 decese de la începutul pandemiei

Organizația „Salvați Copiii România” a lansat studiul „Impactul Crizei COVID-19 și al perioadei de izolare asupra copiilor din România”, în urma consultării a 5.000 de copii.

Aceștia au provenit din ciclul de învățământ primar, gimnazial și liceal.

„Închiderea școlilor, în contextul pandemiei de COVID-19, a avut consecințe negative atât asupra progresului educațional al copiilor, cât și asupra sănătății emoționale a acestora și asupra siguranței lor online. Datele sondajului arată că aproape jumătate dintre copii nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online. 47% dintre copii au folosit doar telefonul mobil, mult peste media altor state UE”, se arată în studiu.

De asemenea, peste 50% dintre copii spun ca unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependența de internet și, ca atare, expunere la conținut agresiv și la fake news.

Conform studiului „Salvați Copii”, 27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor.

„Plictiseala este principala stare resimţită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală (32,7%), tristeţe (27,1%) şi furie (23,2%). Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimţit mai puternic impactul negativ al izolării. Adolescenţii spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri, triști sau furioși”, se mai arată în studiu.

Peste jumătate dintre copiii chestionați au declarat că jocul pe telefon, tabletă sau calculator a fost principala activitate recreativă, urmată de timpul petrecut în faţa televizorului (44,9%) şi de timpul petrecut pe reţelele sociale (40,8%).

7 din 10 copii admit că au petrecut între 3 şi 4 ore online pe zi, iar 20,7%, peste 6 ore.

Întrebaţi ce cred că ar trebui să facă autoritățile pentru ca orele școlare online să fie mai atractive și mai utile, 36,7% dintre copii au propus crearea unui website general care să conțină o bază de date cu lecții și exerciții pentru toate clasele, iar 28,9% au considerat necesară pregătirea profesorilor pentru folosirea aplicațiilor și predarea lecțiilor online.

Totodată, 70,6% dintre respondenţi au cerut să se asigure curățenia în școală și materiale igienice sau de protecție medicală - măști, dezinfectanți, săpun, hârtie igienică, iar 40,7% au solicitat autorităţilor programe școlare mai simple și mai potrivite pentru această perioadă.

„Copiii vor la școală, asta e concluzia cea mai directă a sondajului realizat în rândul copiilor. Cei mai mulți dintre ei s-au confruntat deja cu diverse probleme emoționale, cu sentimente de izolare, panică și furie, iar în cazul celor care nu au avut acces la educația online sau au avut acces limitat, prin intermediul unui telefon, aceste stări sunt dublate de un sentiment dramatic de marginalizare”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv „Salvați Copiii România”.

Organizația face apel public către autorități - Guvern, Parlament și autoritățile locale – să fie identificate cele mai bune soluții, ca niciun copil să nu mai fie lăsat în afara școlii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.