Dezbateri despre femicid, neofascismul online şi offline, război, în programul DocTalks la Astra Film Festival 2025

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-10-2025 14:49

Article thumbnail

Sursă foto: standard.rs

Într-o lume marcată de războaie, violenţă digitală, ură viralizată online şi confuzii identitare, Astra Film Festival aduce în prim-plan DocTalks, programul de dezbateri deschise publicului, care pornesc de la cele mai valoroase şi mai puternice filme documentare din festival şi se vor desfăşura la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu, potrivit news.ro

Programul DocTalks este un laborator de idei viu, unde realitatea de pe ecran se prelungeşte în întrebări care cer răspunsuri, în dezbateri care contestă şi provoacă, în încercări colective de a înţelege un prezent tot mai tulbure. Astra Film Festival are loc la Sibiu între 17-26 octombrie.

Bilete pentru filmele şi discuţiile din programul DocTalk au fost puse în vânzare şi pot fi cumpărate de aici: https://astrafilm.ro/doctalks/

Neofascism online şi offline. Algoritmii urii. Primul DocTalk al ediţie va avea loc vineri, 17 octombrie, de la ora 18:00, imediat după Gala de deschidere Astra Film Festival, şi va fi moderat de jurnalista Ioana Ciurlea (printre invitaţi, jurnalista Emilia Şercan). Dezbaterea va porni de la două filme care demontează mecanismele prin care ura se infiltrează în vieţile noastre. „Sub acoperire. Demascând extrema dreaptă” („Undercover. Exposing the far right”), de Havana Marking, pătrunde în culisele reţelelor extremiste europene, iar „Decodând ura” („Hacking Hate”), de Simon Klose, arată cum algoritmii şi platformele digitale transformă ura într-o marfă profitabilă. Dezbaterea ridică întrebări urgente, precum: Cine finanţează şi cine profită? Cum poate fi reglementată manipularea în masă? Şi, mai ales, cum ne protejăm democraţiile de spectrul neofascismului reînviat?

Înot împotriva sistemului. Dezbaterea, care va avea loc în prezenţa lui jurnalistului Alex Dima, sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 17:00 (printre invitaţi Ciprian Ştefan, directorul Muzeului Astra) va fi deschisă de proiecţia reportajului „Înot cu obstacole”, realizat de Alex Dima pentru România, te iubesc! Filmul este o radiografie lucidă a felului în care o ţară poate sabota, prin nepăsare, chiar visurile şi efortul celor mai talentaţi dintre sportivii ei. După ce David Popovici a cucerit lumea şi a tras un semnal de alarmă privind condiţiile precare în care sportivii se antrenează, părea că autorităţile au înţeles gravitatea situaţiei. Doar că, la scurt timp, realitatea a revenit brutal: bazine noi, construite cu zeci de milioane de euro, au rămas cu lacătul pe uşă, iar cele funcţionale îi obligă pe campioni să respire un aer ireal de toxic. O discrepanţă uriaşă între strălucirea medaliilor şi infrastructura ruşinos de deficitară. Ce şanse reale are România să construiască viitorul performanţei atunci când campionii sunt obligaţi să înoate împotriva propriului sistem?

Când începe femicidul? Un DocTalk moderat de Paula Herlo, care va avea loc duminică, 19 octombrie, de la ora 16:00 şi care va aduce în atenţie o realitate dramatică: România înregistrează tot mai multe cazuri de femicid, iar violenţa online este adesea începutul tragediilor din offline. Pornind de la documentarul „Anatomia unor delicte obişnuite”, de Adina Sădeanu, dezbaterea explorează lipsa unui cadru legal eficient, responsabilitatea platformelor digitale şi urgenţa reglementării agresiunilor virtuale. Întrebările sunt directe: Unde tragem linia între violenţa verbală şi pericol real? Cum poate societatea să-şi protejeze femeile înainte ca abuzul să devină crimă?

Războiul văzut din intimitatea duşmanilor. Dezbaterea va avea loc luni, 20 octombrie, de la ora 18:00, după proiecţia documentarului „Cei vii”, de Anca Hirte, şi va fi moderată de Răzvan Marcu (printre invitaţi, expertul în securitate naţională, Hari Bucur), face referiri şi la alte filme din selecţia oficială, precum „Kabul între rugăciuni” (Kabul between prayers), de Aboozar Amini, „Dragă Teo” (My Dear Théo), de Alisa Kovalenko, „Fericire pentru toţi” (Happiness to all), de Filip Remunda, „Cioburile” (The Shards), de Masha Chernaya sau „Dl. Nimeni împotriva lui Putin” (Mr. Nobody Against Putin), de David Borenstein şi Pavel Talankin. Într-o Europă în care conflictul armat reapare ca ameninţare, acest DocTalk creează un spaţiu de luciditate şi empatie. Filmele incluse arată faţa umană a războiului: soldaţi, mame, adolescenţi radicalizaţi, văduve şi civili prinşi în tăvălugul istoriei. Dezbaterea explorează ce putem învăţa din aceste experienţe şi cum ne pregătim, ca societate, pentru scenariile de risc care nu mai par atât de îndepărtate.

Cum protejăm băieţii de fenomenul Tate? DocTalk-ul de vineri, 24 octombrie, de la ora 18:00, moderat de Anca Suciu, porneşte de la documentarul „Portretul unui tată confuz” (Portrait of a Confused Father), de Gunnar Hall Jensen, un film-confesiune despre relaţia tată-fiu, vulnerabilitate masculină şi tentaţia modelelor toxice. Într-o lume în care influenceri controversaţi modelează mintea tinerilor, dezbaterea ridică întrebări incomode: Cum rămân părinţii repere relevante pentru fiii lor? Cum pot băieţii să-şi caute identitatea fără să cadă pradă radicalizării şi misoginiei promovate online?

„Programul DocTalks de la Astra Film Festival 2025 înseamnă mai mult decât nişte dezbateri. Oferă spaţii de comunicare unde filmul documentar îşi confirmă puterea unică: aceea de a nu oferi răspunsuri definitive, ci de a deschide ferestre spre înţelegere, spre reflecţie şi spre dialog. Într-o epocă a polarizărilor, festivalul creează un teren comun în care profesori, elevi, părinţi, experţi, jurnalişti şi publicul larg pot sta faţă în faţă cu realităţi inconfortabile şi pot căuta împreună soluţii”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri