Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvăluire după 12 ani de la CM de fotbal feminin: Jucătoarele suedeze, obligate să-şi arate organele genitale pentru a dovedi că sunt femei

graiul.ro
fotbal gol plasa poarta

Dezvăluire după 12 ani de la CM de fotbal feminin: Jucătoarele suedeze, obligate să-şi arate organele genitale pentru a dovedi că sunt femei

Jucătoarele suedeze au fost nevoite "să-şi arate organele genitale pentru doctor" la Cupa Mondială de fotbal feminin din 2011 pentru a dovedi că sunt femei, a dezvăluit Nilla Fischer, fostul fundaşul central al echipei, relatează The Guardian.

Scriind în noua sa carte - I Didn't Even Say Half Of It - Fischer - care a jucat de 194 de ori pentru Suedia, a descris procesul, care a fost efectuat de o fizioterapeută în numele medicului, ca fiind "umilitor".

Testele de gen au fost efectuate în preajma turneului din 2011 din Germania, după proteste din partea Nigeriei, Africii de Sud şi a Ghanei legate de acuzaţiile potrivit cărora în echipa Guineei Ecuatoriale ar fi fost incluşi bărbaţi.

"Ni s-a spus că nu trebuie să ne epilăm "acolo jos" în zilele următoare şi că ne vom arăta organele genitale pentru doctor", scrie Fischer. "Nimeni nu înţelege chestia cu epilatul, dar facem cum ni se spune şi ne gândim 'cum s-a ajuns la asta? De ce suntem forţate să facem asta acum, trebuie să existe şi alte moduri de a face asta. Ar trebui să refuzăm? În acelaşi timp, nimeni nu vrea să pună în pericol oportunitatea de a juca la o Cupă Mondială. Trebuie doar să ne facem treaba, indiferent cât de bolnav şi umilitor se simţea", a scris ea.

"Înţeleg ce trebuie să fac şi îmi dau repede jos pantalonii de antrenament şi lenjeria intimă în acelaşi timp"

Într-un interviu acordat ziarului suedez Aftonbladet, Fischer a detaliat mai mult procesul: "Înţeleg ce trebuie să fac şi îmi dau repede jos pantalonii de antrenament şi lenjeria intimă în acelaşi timp. Fizioterapeutul dă din cap şi spune "da", apoi se uită la doctorul care stă cu spatele la uşa mea. Îşi notează şi merge mai departe pe coridor pentru a bate la uşa următoare. Când toate persoanele din echipa noastră sunt verificate, adică şi-au expus vaginul, medicul echipei noastre poate semna că echipa naţională de fotbal feminin a Suediei este formată numai din femei".

Întrebată cum s-a simţit, Fischer a spus: "Am avut un mediu foarte sigur în echipă. Aşa că a fost probabil cel mai bun mediu în care să o facem. Dar a fost o situaţie extrem de ciudată şi, în general, nu este un mod confortabil de a face acest lucru".

Cu două săptămâni înainte de începerea Cupei Mondiale din 2011, Fifa a emis politicile sale actuale de recunoaştere a genului, care cer echipelor să semneze o declaraţie prin care garantează că jucătorii aleşi pentru Cupa Mondială sunt "de un gen adecvat". Aceste reguli prevăd că: "Revine fiecărei asociaţii membre participante să asigure genul corect al tuturor jucătorilor prin investigarea activă a oricărei abateri percepute în ceea ce priveşte caracteristicile sexuale secundare".

Cu toate acestea, nu este clar de ce jucătorarele Suediei au fost supuse unui examen fizic, în condiţiile în care un test de tamponare bucală - o modalitate ieftină şi neintruzivă de a colecta ADN din celulele de pe interiorul obrazului unei persoane şi de a determina sexul unei persoane - este utilizat pe scară largă de zeci de ani, subiniază The Guardian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.