DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezvăluiri de SENZAȚIE: Cum a trecut Hillary Clinton peste înfrângerea în fața lui Donald Trump

Hillary Clinton

"Timpul petrecut cu familia", "plimbările îndelungate prin păduri", dar şi vinul alb Chardonnay au "ajutat-o" pe Hillary Clinton să-şi refacă moralul după înfrângerea în campania prezidenţială, a recunoscut ea însăşi într-un discurs plin de umor rostit la Wellesley College, universitate din apropierea Bostonului (nord-estul SUA), printre ale cărei absolvente s-a aflat în 1969 şi fosta candidată a Partidului Democrat, potrivit BFMTV.

Cu ocazia remiterii diplomelor unei noi generaţii de absolvente la sfârşitul săptămânii trecute, fosta Primă Doamnă a revenit cu umor şi autoironie asupra campaniei pierdute. "Aţi auzit fără îndoială că lucrurile nu s-au petrecut exact cum prevăzusem", a comentat ea suscitând râsete complice din partea unui auditoriu cucerit."Dar ştiţi ceva, eu mă simt bine. Mi-am petrecut timpul cu familia mea, în special cu formidabilii mei nepoţi. Am făcut plimbări îndelungate prin păduri, am făcut ordine în dulapuri. Nu vă mint, Chardonney-ul m-a ajutat şi el un pic".

Citește și: SUA, atac DUR la adresa Rusiei: Vladimir Putin, 'o amenințare mai mare decât Statul Islamic'

Dar, a adăugat ea mai serioasă despre ceea ce a ajutat-o să se simtă mai bine, în afară de vinul alb originar din Bourgogne, dar cultivat în nmeroase ţări ale lumii, a fost "să-mi amintesc cine sunt, de unde vin şi în ce cred. Pentru mine, aceasta este averea unei persoane. Această universitate mi-a dat atâtea ! Ea m-a lansat în serviciul celorlalţi şi mi-a oferit prieteni pe care îi îndrăgesc în continuare", anunță Agerpres.

În timpul discursului său, fostul secretar de stat american le-a dat câteva sfaturi studentelor:"Consacraţi-vă pasiunilor voastre, fiţi îndrăzneţe, încercaţi, eşuaţi, încercaţi din nou, ajutaţi-vă între voi, respectaţi-vă în continuare valorile şi mai ales: nu renunţaţi niciodată la visurile voastre!"

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.