Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvăluiri incendiare! Cum l-a prins DNA în flagrant pe Dumitru Dumitru - Trădat de omul său de casă la o partidă de pescuit

Inquam Photos / George Calin
dumitru buzatu

Apar dezvăluiri despre cum l-a prins DNA în flagrant pe Dumitru Buzatu. Potrivit ziarului Libertatea, președintele CJ Vasluia fost trădat la o partidă de pescuit de omul lui de casă, Farmazon, regele asfaltului din Vaslui.

Emil Savin, cunoscut în zona Moldovei drept Farmazon și regele asfaltului, controlează, prin fiicele sale, firma Soragmin și era unul dintre loialii lui Dumitru Buzatu. Cei doi buni amici s-au certat rău de o vreme, după care Buzatu a pus gând rău contractului câștigat de Farmazon.

Legătura țesută vreme de trei decenii între afaceri și politică a explodat, vineri noapte, în reședința celui mai sărac județ al României, Vaslui, dar intriga a început vineri dimineață, pe Valea Prutului, la baza de pescuit de la Cârja, foarte aproape de granița cu Republica Moldova. Baza îi aparține omului de afaceri Emil Savin, cunoscut drept Farmazon.

Informația flagrantului ”pe care a căzut” Buzatu a fost publicată inițial de G4Media, vineri seara.

Faptul că Savin ”Farmazon” este cel care n-a mai rezistat presiunilor financiare și l-a trădat pe tovarășul său de drum a fost confirmat pentru Libertatea de surse multiple, atât juridice, cât și din mediul politic.

S-au certat de la ”un drum strategic”

Surse din rândul autoritățile locale oficiale au explicat pentru Libertatea că relația dintre Dumitru Buzatu și Emil Savin s-a deteriorat odată cu ultima mare achiziție câștigată de compania controlată de omul de afaceri.

Societatea Soragmin, administrată de fiicele lui Emil Savin ”Farmazon”, a câștigat licitația pentru proiectul numit „drumul strategic Bârlad-Laza-Codaeşti”. E vorba de o șosea de 83 de kilometri care străbate județul pe latura de vest.

Investiția este realizată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare de peste 200 de milioane de lei, a început în 2017, iar anul acesta, la finele lunii iunie, ar fi trebuit finalizată integral.

Potrivit datelor publice, oferite de CJ Vaslui, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru lotul 1 și 2 al drumului strategic a fost câștigat la licitația publică de SC SORAGMIN SRL, cu o valoare totală de 50.431.456 lei (fără TVA), respectiv 20.289.528,96 lei (fără TVA). Iar pentru lotul 3 Asocierea SC TEHNIC ASIST SRL – SC TASS INFRA LOGISTIC SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL – SC DRUM POD INVEST SRL, cu o valoare totală de 65.252.188,16 lei (fără TVA).

Sorgamin și o firmă din Transilvania intră în conflict cu Buzatu

La începutul acestui an, Dumitru Buzatu a anunțat într-o ședință de consiliu județean că firma constructoare, Sorgamin, a denunțat contractul, motivând scumpirea materialelor de construcție. Sursele Libertatea susțin că omul de afaceri Emil Savin a decis să rezilieze contractul din cauza datoriilor uriașe pe care CJ Vaslui le avea la societate: aproape 4 milioane de euro.

”Buzatu motiva că lucrările sunt proaste. A dispus o expertiză, iar un expert agreat de el, a motivat că lucrarea nu e conformă. Savin a cerut o contraexpertiză, iar Buzatu l-a obligat să o facă cu același expert care inițial a stabilit că lucrarea nu este conformă. 700.000 de lei a fost prețul plătit de Savin expertului agreat de Buzatu pentru ca, la contraexpertiză, să susțină că, de fapt, lucrarea este conformă”, au explicat sursele Libertății.

După efectuarea contraexpertizei, Consiliul Județean Vaslui a deblocat o parte din plăți către societatea controlată de Savin. Pentru deblocarea restului de sumă, Buzatu i-ar fi cerut omului de afaceri mita de 1,25 de milioane de lei. A fost momentul în care, Emil Savin, ar fi decis să nu mai renunțe presiunilor și să îl denunțe la DNA.

La pescuit pe Valea Prutului

Farmazon deține o bază piscicolă la Cârja, Murgeni, la 80 de kilometri de reședința de județ. Acolo unde are și locuința omul de afaceri. Localitatea se află pe Valea Prutului, foarte aproape de granița cu Republica Moldova.

”Banii îi fuseseră ceruți, săptămâna trecută lui Farmazon, de către Buzatu. Șeful CJ a insistat să primească dacă vrea să-i deblocheze restul de datorie”, a povestit o sursă la curent cu lucrările publice efectuate pe drumul realizat de Farmazon și firma din Cluj. Farmazon l-a denunțat. Procurorii au organizat flagrantul. Farmazon l-a invitat pe Buzatu la Cârja, la pescuit, pentru vineri. Buzatu a venit la pescuit împreună cu băiatul său, Tudor, cu șefa de cabinet, Ana Obreja, și cu directorul DGASPC Vaslui, Dragoș Cazacu.

”Farmazon e cel care a pus banii în portbagaj. Buzatu a primit banii, iar apoi a fost oprit de DNA”, a explicat un apropiat al omului de afaceri, pentru Libertatea.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.