Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor raportează în primele nouă luni ale anului o creştere a cifrei de afaceri de 43%

Agora
constructii imobiliare

Impact Developer & Contractor, prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori Bucureşti, raportează în primele nouă luni ale anului o creştere a cifrei de afaceri de 43%, o dublare a profitului net şi o marjă brută de 36%, în principal datorită optimizării proceselor la nivel de grup şi integrării pe verticală, un exemplu în acest sens fiind achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al firmei de construcţii RCTI Company.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis marţi AGERPRES, în primele nouă luni, Impact a vândut 173 de unităţi, cu o valoare totală de 129,4 milioane lei, în creştere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 78% dintre unităţile vândute se află în Luxuria Residence, cel mai verde complex nou construit aproape de centrul oraşului, unde dezvoltatorul a ieşit pe piaţă şi cu apartamente pre-închiriate ce beneficiază de servicii integrate de administrare, asigurate de compania subsidiară Spatzioo. Restul unităţilor vândute se află în ansamblul rezidenţial Greenfield Băneasa din nordul Bucureştiului şi în complexul Boreal Plus din Constanţa, proiecte în care Impact continuă să investească masiv, potrivit Agerpres.

"Rezultatele din trimestrul al treilea sunt pe un trend ascendent, pe măsură ce finalizăm faze succesive în proiectele dezvoltate. Politica de integrare pe verticală adoptată în prima parte a anului a început să dea rezultate în optimizarea ciclului de producţie şi controlul asupra costurilor. În cadrul acestei strategii am integrat deja compania de construcţii RCTI şi finalizăm constituirea companiei proprii de arhitectură şi design, Impact Alliance Architecture. Suntem încrezători în perioada următoare, având în vedere că înregistrăm venituri din fazele finalizate în Greenfield Băneasa din Bucureşti şi Boreal Plus din Constanţa. De asemenea, suntem bucuroşi să anunţăm apropiata deschidere a centrului comunitar Greenfield Plaza, care înglobează galeria comercială şi centrul de wellness ce vor deservi locuitorii ansamblului Greenfield Băneasa. La Iaşi, aşteptăm eliberarea autorizaţiei de construire pentru a demara imediat lucrările la proiectul Greenfield Copou", a declarat Constantin Sebeşanu, director general al Impact Developer & Contractor.

În primele nouă luni ale anului, Impact a atras capital în valoare de 77,7 milioane lei prin acţiuni de majorare de capital social.

Compania deţine în proprietate un portofoliu valoros de terenuri (aproximativ 73,50 ha) pe care va dezvolta proiecte în Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, cu o valoare brută estimată la 1,5 miliarde de euro.

Cu o experienţă de 31 de ani pe piaţă, Impact Developer & Contractor este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile Impact Developer & Contractor (IMP) sunt cotate la categoria Premium a Bursei de Valori Bucureşti, compania având o capitalizare bursieră de 941.540.620,50 lei (la data de 14.11.2022). Printre proiectele de referinţă ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa şi Luxuria Residence, acesta din urmă fiind singurul proiect rezidenţial din Bucureşti cu certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel naţional, în 2020 Impact a demarat în Constanţa construcţia proiectului rezidenţial Boreal Plus, proiect mixt format din vile şi blocuri de apartamente, iar anul acesta va demara construcţia proiectului rezidenţial Greenfield Copou, în Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.