DGA a intrat peste rețeaua polițiștilor de la Înmatriculări din Dolj. Oamenii legii sunt suspectați de luare de mită.
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, împreună cu lucrători din cadrul DGA – Structura Centrală, SJA Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Argeș, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală în care sunt vizați patru agenți de poliție din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dolj – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Craiova, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată.
În fapt, în luna octombrie 2025, cei 4 agenți de poliție, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu acestea, au efectuat mai multe activități legate de înmatriculare (atât provizorie, cât și definitivă) și de radiere a vehiculelor, activități pentru care au primit sume de bani mai mari decât cele pentru care au emis chitanță, fără a oferi rest și fără intenția de a remite vreo sumă de bani ca rest (însușindu-și astfel diferența cu titlu de mită).
Făceau bani din șpagă printre programări
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpații, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 și 150 de lei, facilitau înmatricularea unor autovehicule fără respectarea prevederilor legale, respectiv prin primirea dosarelor de la persoane interpuse, altele decât cele înscrise în contractul de vânzare–cumpărare al autoturismelor, fără existența unor procuri speciale în forma autentică, precum și prin primirea și prelucrarea dosarelor de înmatriculare fără programare.
Concret, potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO, printre programări, polițiștii de la Înmatriculări rezolvau și dosarele pe care care le primeau de la firme care se ocupau cu înregistrarea autovehiculelor. Astfel, omul care se afla deja la ghișeu aștepta 15-20 de minute pentru a-și rezolva problema, în loc de câteva minute.
La data de 25.11.2025, persoanele în cauză au fost reținute pe o durată de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.






























Comentează