UPDATE Diana Buzoianu a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteorologice / Recomandări pentru turiștii de la munte - Concluziile ședinței

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 27-12-2025 14:25

Actualizat: 27-12-2025 15:44

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Mediului a convocat Comitetul pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteorologice. "Cei aflaţi în vacanţă în zonele sub avertizare meteo, să evite traseele pe munte şi să ţină legatura cu Salvamont!", spune secretarul de stat Radu Pop.

Diana Buzpianu a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteorologice

Diana Buzoianu a convocat sâmbătă Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme rea

”Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat astăzi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (C.M.S.U), constituit la nivelul MMAP. Şedinţa extraordinară a C.M.S.U a fost organizată ca urmare a informării, atenţionării şi a avertizărilor meteorologice de COD PORTOCALIU şi COD GALBEN transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (A.N.M) şi a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop”, anunţă ministerul.

Conform sursei citate, informarea meteorologică emisă asâmbătă vizează, pentru pentru intervalul 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21.00, intensificări ale vântului, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, gheţuş, polei şi viscol. Astfel, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice, sud-vestice, apoi, până în seara zilei de luni 29 decembrie, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 40...60 km/h, amplificând senzaţia de frig. La munte, temporar, vor fi rafale de peste 70...90 km/h, viscolind ninsoarea şi zăpada depusă.

Recomandări pentru turiștii d ela munte

De asemenea, în zona montană, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii extinse începând din noaptea de sâmbătă spre duminică şi până luni dimineaţa. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5...10 cm, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali, pe alocuri, şi de 15...20 cm. Pe arii restrânse se va forma gheţuş sau polei.

„S-a impus convocarea acestui CMSU ţinând cont că am intrat într-un episod de iarnă autentică, cu intensificări puternice ale vântului, care pot ajunge în zonele montane şi până la 130-140km/h, ninsori viscolite şi zone cu vizibilitate redusă. Tinând cont că mulţi sunt în minivacanţă este foarte important să aibă o atenţie sporită dacă se află în zonele sub avertizare meteo, să evite traseele pe munte şi să ţină legatura cu SALVAMONT.

Autorităţile locale primesc toate avertizările şi le vor transmite, conform procedurilor, şi către operatorii din turism, iar ANM va emite, punctual, acolo unde situatia o impune, avertizări Nowcasting de Cod Roşu, astfel încât populaţia să evite zonele unde se pot manifesta fenomene meteo extreme”, a subliniat secretarul de stat Raul POP.

Conform Ministerului Mediului, din punct de vedere hidrologic nu sunt prognozate fenomene hidro periculoase, ”tendinţa debitelor şi a nivelurilor în următoarele zile fiind în general de staţionaritate şi de uşoară scădere în majoritatea bazinelor hidrografice”.

Dunărea, la intrarea în ţară, are un debit de 2900 m3/s, va fi în scădere în următoarele 2 zile până la valori de 2600 m3/s, apoi un regim relativ staţionar în jurul valorii de 2600 m3/s, până la începutul lunii ianuarie.

”În aceste condiţii atragem atenţia deţinătorilor amenajărilor hidrotehnice că trebuie să ia toate măsurile pentru a preveni formarea podurilor de gheaţă care să blocheze prizele sau evacuatorii hidraulici ai barajelor. De asemenea, este obligatoriu să fie asigurată sursa alternativă de alimentare cu energie electrică pentru situaţii de întrerupere cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile”, menţionează Ministerul Mediului.

Concluziile CMSU: vânt puternic, viscol și ninsori abundente

Potrivit informărilor prezentate, România va fi afectată de intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, viscol, polei și ghețuș, cu impact major în zonele montane și în mai multe regiuni ale țării. Vântul va atinge viteze de 40–60 km/h în majoritatea regiunilor, iar la munte rafalele pot depăși 110–130 km/h, reducând vizibilitatea chiar sub 50 de metri.

În Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei se va depune strat de zăpadă de 5–10 cm, iar în Carpații Meridionali și Orientali local se pot acumula 15–20 cm, cu ninsori viscolite și troienire.

Avertisment pentru populație și turiști

Secretarul de stat Raul Pop a subliniat că situația este cu atât mai sensibilă cu cât mulți români se află în minivacanță, fiind atrași de zonele montane:

„Este foarte important ca populația să evite traseele montane în zonele aflate sub avertizare, să țină legătura cu Salvamont și să respecte recomandările autorităților. ANM va emite, punctual, avertizări nowcasting inclusiv de Cod Roșu, acolo unde situația o impune.”

Autoritățile locale vor transmite avertizările către operatorii din turism, conform procedurilor, pentru prevenirea situațiilor de risc.

Situația hidrologică: fără pericole majore, dar cu măsuri preventive

Din punct de vedere hidrologic, nu sunt prognozate fenomene periculoase. Debitele râurilor vor fi, în general, staționare sau în ușoară scădere. Dunărea are un debit de 2.900 m³/s la intrarea în țară, urmând să scadă spre 2.600 m³/s în zilele următoare.

Cu toate acestea, CMSU atrage atenția deținătorilor de amenajări hidrotehnice să ia măsuri urgente pentru:

prevenirea formării podurilor de gheață care pot bloca prizele și evacuatorii,

asigurarea sursei alternative de energie electrică, în cazul întreruperilor provocate de condițiile meteo extreme.

Concluzie

Autoritățile rămân în stare de alertă, monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteo și recomandă populației prudență maximă, evitarea deplasărilor inutile în zonele afectate și respectarea tuturor avertizărilor emise de ANM.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri