Diana Iovanovici-Șoșoacă o trage la răspundere pe Ursula von der Leyen pentru răspunsurile întârziate și evazive oferite Parlamentului European

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 14-05-2025 00:19

Actualizat: 14-05-2025 03:19

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul român Diana Iovanovici-Șoșoacă, împreună cu alți 72 de colegi din Parlamentul European, i-a adresat o scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care denunță practica tot mai frecventă a executivului european de a răspunde cu întârziere sau în mod evaziv la întrebările scrise formulate de deputații europeni.

Semnatarii scrisorii atrag atenția asupra faptului că, deși Comisia are obligația legală de a răspunde într-un termen rezonabil, conform articolului 144 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European și articolului 230 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), această obligație este constant încălcată. De regulă, Comisia ar trebui să ofere un răspuns în maximum șase săptămâni de la înregistrarea întrebării. În practică, însă, răspunsurile vin cu întârziere de luni de zile, uneori chiar lipsind complet.

Diana Iovanovici-Șoșoacă a subliniat că această lipsă de disciplină instituțională compromite serios cooperarea loială dintre instituțiile europene și împiedică deputații să-și exercite eficient mandatul. „Întrebările scrise nu sunt un simplu exercițiu birocratic, ci un instrument esențial de control parlamentar, menit să asigure transparența și responsabilitatea Comisiei Europene”, se arată în scrisoare.

Mai mult decât atât, chiar și atunci când răspunsurile sunt oferite în termenul prevăzut, acestea sunt adesea formulate vag, repetând declarații publice ale Comisiei fără a răspunde efectiv la întrebările punctuale formulate de eurodeputați. Unele răspunsuri ocolesc esența problemei ridicate, concentrându-se pe aspecte periferice sau irelevante, ceea ce, potrivit europarlamentarilor semnatari, subminează procedura democratică și erodează încrederea între instituțiile UE.

„În numele cetățenilor europeni, Parlamentul are dreptul să primească răspunsuri clare, complete și în timp util. Este inacceptabil ca aceste întrebări să fie tratate ca simple formalități administrative”, au transmis eurodeputații în scrisoare, cerând președintei von der Leyen să ia măsuri corective urgente pentru a restabili disciplina instituțională și substanța răspunsurilor oferite de Comisie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri