Diana Șoșoacă răspunde conducerii TVR Timișoara: Libertatea de exprimare nu se exercită cu aprobare administrativă

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 06-02-2026 14:23

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Șoșoacă, a reacționat după ce conducerea TVR Timișoara a cerut explicații jurnaliștilor de la postul public teritorial de televiziune care au permis pe post opinii ale ei cu privire la ”Crima de la Cenei”.

Diana Șoșoacă: Libertatea de exprimare nu se exercită cu aprobare administrativă

Diana Șoșoacă susține că este europarlamentar al României și ca atare se justifica prezența ei în Timiș și inclusiv punctul de vedere găzduit la TV și acuză presiuni politice asupra conducerii postului:

”NOTIFICARE ŞI DREPT LA REPLICĂ

privind solicitarea de explicaţii referitoare la prezenţa în studioul TVR a europarlamentarului Diana Iovanovici-Şoşoacă

Doamnă director interimar,

Vă adresez prezenta NOTIFICARE şi totodată DREPT LA REPLICĂ în calitate de europarlamentar al României, dar şi de preşedinte al Partidului S.O.S România, ca urmare a solicitării dumneavoastră adresate realizatoarei emisiunii Actul Regional, din 26 ianuarie 2026, prin care aţi cerut explicaţii şi argumente pentru prezenţa mea în studioul TVR Timişoara.

Această solicitare reprezintă o ingerinţă gravă şi nelegală în actul editorial, dar şi o încălcare directă a principiilor constituţionale care guvernează libertatea de exprimare, pluralismul de opinie şi funcţionarea presei publice într-un stat democratic, precum şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi politice ale subsemnatei, în calitate de eurodeputat şi preşedinte al Partidului S.O.S România, partid parlamentar şi europarlamentar.

Demersul dumneavoastră dovedeşte necunoaşterea atribuţiilor funcţiei pe care o exercitaţi şi a cadrului juridic naţional şi european care reglementează mandatul unui europarlamentar, preşedintele de partid şi avocat, precum şi o depăşire evidentă a competenţelor administrative în zona editorială.

Afirmaţia potrivit căreia un europarlamentar „nu reprezintă zona” este profund eronată juridic, constituţional şi împotriva dispoziţiilor CEDO si UE, precum şi periculoasă instituţional. Conform art. 69 din Constituţia României, mandatul parlamentar este reprezentativ, nu teritorial. În egală măsură, potrivit legislaţiei europene şi practicii instituţionale, europarlamentarul reprezintă întreaga ţară din care provine, precum şi întreaga UE, nu o arie geografică selectată arbitrar de o conducere administrativă locală.

Mai mult, mandatul meu implică obligaţia expresă de a merge periodic în teritoriu, existând perioade obligatorii de timp petrecute în statul de origine pentru fiecare eurodeputat, pentru a verifica respectarea legii, pentru a identifica disfuncţionalităţi instituţionale şi pentru a interveni public atunci când autorităţile statului eşuează.

Prezența în teritoriu este o obligație directă a exercitării mandatului de europarlamentar

Prin urmare, prezenţa mea în jud. Timiş, nu doar că este legală, ci reprezintă şi o obligaţie directă rezultată din exercitarea mandatului de europarlamentar.

Calitatea de europarlamentar presupune, totodată, dreptul şi obligaţia de a mă pronunţa asupra oricăror fapte grave care ţin de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, protecţia minorilor, funcţionarea defectuoasă a instituţiilor statului şi siguranţa publică.

Crima de la Cenei nu este un subiect local, ci o problemă de interes naţional şi european, care pune sub semnul întrebării capacitatea statului român de a preveni, interveni, acţiona şi răspunde. A susţine contrariul înseamnă minimalizarea gravităţii unei crime şi încercarea de a acoperi vinovaţii, precum şi a crimei organizate şi a traficului şi consumului de droguri la nivelul judeţului Timiş, dar şi incapacitatea DGASPC TIMIS, a Inspectoratului Şcolar, Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriilor, Poliţiei, Parchetului şi întregii justiţii de a acţiona conform legii, precum şi implicarea politicului de la putere în această mafie.

Solicitarea de explicaţii adresată jurnaliştilor pentru selecţia unui invitat reprezintă, în mod evident, o formă de presiune editorială, de cenzură împotriva unui eurodeputat, avocat şi preşedinte de partid parlamentar şi europarlamentar, dar şi de cenzură a jurnaliştilor şi ameninţarea şi şantajul împotriva unui angajat, interzise expres de art. 30 alin. (2) din Constituţia României, care statuează fără echivoc: „Cenzura de orice fel este interzisă.” Mai mult, încălcaţi şi dispoziţiile CEDO, si ale Codului penal, precum şi dispoziţiilor Cartei ONU.

Libertatea de exprimare nu se exercită cu aprobare administrativă, iar selecţia invitaţilor într-o emisiune de dezbatere nu se supune controlului managerial, în lipsa unei încălcări concrete a legii, încălcare care, în acest caz, nu a fost indicată şi nici dovedită şi nici nu există.

De asemenea, Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune consacră obligaţia pluralismului, a imparţialităţii şi a reflectării diversităţii de opinii din societate. Televiziunea publică nu este un filtru de confort politic, nici un instrument de protejare a puterii aflate temporar la guvernare, ci un serviciu public finanţat din bani publici, cu misiunea de a informa corect şi complet cetăţenii.

Eventuale presiuni politice

Nu pot ignora contextul politic al acestui demers. Reacţia dumneavoastră, total nepotrivită pentru un jurnalist, relevă dependenţa de comenzile politice PSD-PNL-USR care domină această zonă.

Există suspiciuni rezonabile privind presiuni exercitate de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, de primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, precum şi de către reprezentanţii PNL, formaţiune aflată la guvernare, care nu au făcut nimic până în momentul în care am descins personal în teritoriu, în localitatea în care a avut loc crima.

În acest context, intervenţia dumneavoastră nu apără reguli jurnalistice, ci încearcă să acopere erorile puterii, deranjată de faptul că demersurile mele au scos la iveală realitatea, dar mai ales lipsa de responsabilitate a autorităţilor locale, precum şi faptul că instituţiilor statului le este frică de profesionişti precum Diana Iovanovici-Şoşoacă, motiv pentru care, imediat a doua zi după descinderea mea, au implementat soluţiile juridice oferite de subsemnata.

Prin conduita dumneavoastră demonstraţi existenţa unei cenzuri în cadrul televiziunii publice. Fie aţi acţionat din proprie iniţiativă, caz în care ar trebui să răspundeţi personal, căci vina vă aparţine integral, fie aţi executat presiuni politice, ambele variante fiind inacceptabile şi ilegale.

Vă aduc la cunoştinţă că acest demers va fi denunţat Parchetului şi instituţiilor internaţionale competente, pentru încălcarea libertăţii de exprimare şi ingerinţa nelegală în actul editorial.

Vă reamintesc că, potrivit Legii nr. 96/2006, art. 25, aplicabilă parlamentarilor şi europarlamentarilor, aceştia, în exercitarea mandatului lor, sunt purtători ai autorităţii de stat. Orice acţiune de împiedicare, intimidare sau cenzurare a exercitării mandatului, constituie atingere adusă autorităţii de stat. În executarea mandatului meu, acţionez ca autoritate de stat, iar obstrucţionarea acestui mandat atrage răspunderea personală a celor implicaţi.

Este inadmisibil ca, într-o televiziune publică, un director, şi interimar, să ceară socoteală jurnalistilor pentru că au permis exprimarea unei opinii incomode pentru putere, si a unui europarlamentar al opoziţiei. Aceasta nu este neutralitate. Este partizanat politic, iar partizanatul într-o instituţie publică de presă este contrar legii, Constituţiei şi misiunii TVR.

În concluzie, vă informez că voi continua să vin în teritoriu, săptămânal, lunar, zilnic, şi ori de câte ori va fi necesar, voi fi prezentă inclusiv la televiziunile din Timişoara, iar orice refuz sau cenzură de a-mi permite exprimarea opiniilor vor atrage acţiuni în justiţie împotriva persoanelor fizice responsabile, cu solicitarea atragerii răspunderii personale.

Avertizări cu acțiuni în justiție

Vă avertizez că voi cere despăgubiri de 1 milion de euro de persoană tuturor acelora care îmi vor incâlca dreptul la liberă exprimare, mai mult, voi sesiza organele judiciare şi instituţiile internaţionale competente.

Într-un stat de drept, nu se sancţionează vocea care spune adevărul, ci inacţiunea celor care aveau obligaţia să prevină tragediile. Televiziunea publică nu este scut politic. Este un serviciu public în slujba cetăţenilor. Împiedicarea exercitării mandatului de europarlamentar este faptă penală, iar cenzura este strict interzisă şi specifică dictaturilor de tip bolşevico- stalinist, hitlerist. Televiziunea publică nu este proprietatea niciunui partid, a niciunei mafii pe care o acoperiţi, ci este a întregului popor român.

Vă somez ca imediat să încetați presiunile exercitate împotriva jurnaliștilor și editorilor care m-au chemat în emisiune, să îmi comunicați în termen de 24 de ore temeiul legal și constituțional pentru cenzurarea subsemnatei și a Partidului S.O.S ROMÂNIA. În plus, pentru prejudiciul de imagine creat și atacul la demnitatea mea publică, vă solicit ca în termen de 48 de ore să achitați suma de 1.000.000 euro, cu titlu despăgubiri.

Cu fermitate,

Av. Europarlamentar

Diana Iovanovici-Şoşoacă

Preşedinte S.O.S. România”,

se spune în comunicatul remis redacției.

Ce s-a întâmplat în TVR Timișoara

Aparitia pe sticla a Dianei Sosoaca la TVR Timisoara, in emisiunea Actul Regional, din 26 ianuarie 2026, pentru a-si da cu parerea despre crima de la Cenei, dupa ce europarlamentara a descins in Timis, in cautarea electoratului pierdut, a enervat-o la culme pe directoarea interimara Dite Dinesz.

„Care au fost argumentele care au stat la baza deciziei de a avea un singur invitat, un europarlamentar care nu reprezinta regiunea noastra si nu are nicio abilitate in acest caz, in care autoritatile locale implicate nu si-au exprimat punctul de vedere in aceasta emisiune”, a fost intrebarea principala pe care directoarera Dite Dinesz, i-a adresat-o realizatoarea Ramona Borosovici.

Ierarhic, prin intermediul redactorului sef interimar Florin Mihoc, fireste…

In raspunsul la adresa interna prin care Dite Dinesz a solicitat explicatii privind prezenta Dianei Sosoaca in studioul TVR Timisoara, realizatoarea Ramona Borosovici ii aminteste fostei membre in CA al Televiziunii Romane ca in cadrul normativ al TVR nu exista nicio dispozitie legala care sa oblige jurnalistul sa invite sau sa excluda o persoana dintr-o emisiune de actualitate, nici obligatia de a justifica selectia invitatilor, in afara responsabilitatilor editoriale uzuale.

Mai mult, atrage atentia Ramona Borosovici, prevederile statutului ziaristului din TVR interzic orice ingerinta si orice act de cenzura impotriva personalului editorial.

Deocamdata, nu s-a trecut la masuri disciplinare impotriva realizatoarea care si-a permis sa o invite „on air” pe Diana Sosoaca, insa rabufnirea directoriala a fostei reporterite Dite Dinesz, simpatizata si sustinuta de un fost ministru PNL, pluteste in aer. Vom reveni cu opinia Dianei Sosoaca vizavi de acest scandal pe care l-a provocat la TVR Timisoara

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri