La Milano a avut loc o întâlnire dedicată consolidării dialogului dintre diaspora românească și mediul economic din România, în cadrul Turneului European ROUNIT - „Românii Revin. România Crește.”. Evenimentul a fost axat pe cooperare economică, stimularea investițiilor și reconectarea capitalului românesc din afara granițelor la oportunitățile de dezvoltare din țară.
Reuniunea a adus împreună antreprenori români, investitori, lideri ai comunităților profesionale și reprezentanți ai mediului asociativ. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor mecanisme prin care experiența profesională și resursele economice ale românilor din diaspora să poată fi integrate într-un cadru sustenabil de cooperare cu mediul de afaceri din România.
Un element important al întâlnirii l-a reprezentat sprijinul oferit de Consulatul General al României la Milano, instituție care a contribuit la facilitarea dialogului dintre comunitatea românească din Italia și inițiativele orientate spre dezvoltare economică.
În cadrul evenimentului au fost prezentate principalele direcții strategice ale organizației inițiatoare, între care repatrierea capitalului românesc din diaspora, susținerea revenirii forței de muncă calificată și înalt calificată, dezvoltarea unei burse de afaceri dedicate și consolidarea unei rețele economice globale. De asemenea, rețeaua s-a extins la Milano prin aderarea a șase noi membri.
Întâlnirea face parte dintr-o serie de reuniuni organizate în marile centre europene, inițiativă care urmărește consolidarea relațiilor dintre românii din diaspora și România, stimularea investițiilor și dezvoltarea unei comunități economice românești conectate la nivel internațional.




























Comentează