Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Digi a raportat un profit net de 3,6 milioane de euro în trimestrul II, în scădere cu aproape 85%

digi rds rcs

Digi a raportat un profit net de 3,6 milioane de euro în trimestrul II din acest an, comparativ cu 23,8 milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2021, reprezentând o scădere de 84,87%, conform unui raport transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Veniturile companiei (cu excepţia veniturilor între segmente şi alte venituri) pentru perioada de trei luni încheiată la 30 iunie 2022 au fost de 370,4 milioane euro, faţă de 310,9 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la 30 iunie 2021, o creştere de 19,1%. Veniturile companiei (cu excepţia veniturilor între segmente şi alte venituri) pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2022 au fost de 731,1 milioane euro, faţă de 608,8 milioane euro pentru perioada similară a anului trecut, o creştere de 20,1%, potrivit Agerpres.

Veniturile din România pentru trimestrul II au fost de 245,4 milioane euro, prin comparaţie cu 220,2 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2021, o creştere de 11,4%.

Cheltuielile de exploatare în cel de-al doilea trimestru au fost de 341,3 milioane euro, în comparaţie cu 260,6 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2021, ceea ce reprezintă o creştere de 31%. Cheltuielile de exploatare pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2022 au fost de 658,5 milioane euro, în urcare cu 27,1%.

Cheltuielile de exploatare din România pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2022 au fost de 136,8 milioane euro, reprezentând o creştere de 18,3%.

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de comunicaţii electronice RCS & RDS, liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente din România, cu operaţiuni în Spania, Italia şi prezenţă în Portugalia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.