Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Digi Sport a achiziţionat primele două partide din liga a doua pentru 300.000 de euro

sigla FRF

Site-ul Federației Române de Fotbal anunță că după prima licitație organizată pentru vânzarea drepturilor de transmisie a meciurilor din Liga a doua, RCS&RDS a achiziționat dreptul pentru opțiunile 1 și 2 ale fiecărei etape din eșalonul secund. Suma pentru care au fost vândute primele două opțiuni este de 300.000 de euro, urmând ca pentru opțiunile 3 și 4, respectiv 5 și 6 să fie organizate noi licitații. Conform gsp.ro, sumele oferite pentru opțiunile 3-4 și 5-6 nu au corespuns cerințelor financiare ale FRF.

Meciurile din etapa a doua a ligii secunde transmise de TV Digi Sport sâmbătă sunt partidele Pandurii Târgu-Jiu - Chindia Târgoviște, de la ora 11:00 și ASU Poli Timișoara - FC Argeș, de la ora 16:00. Comparativ, în sezonul trecut, drepturile TV pentru 4 meciuri ale ligii secunde au fost vândute în schimbul sumei de 350.000 de euro.

Mai mult decât atât, TV Digi Sport urmează să achiziționeze drepturile de transmisie pentru toate meciurile pe care Petrolul Ploiești urmează să le dispute în Liga 3. Directorul sportiv al clubului UTA "Bătrâna Doamnă", Claudiu Drăgan, a afirmat că își dorește ca sumele primite de cluburile din Liga 2 pentru drepturile TV să fie diferite și oferă exemplul primului eșalon. "Noi dorim ca din suma cuvenită pentru drepturile TV, UTA să primească un procent mai mare, fiindcă nu e normal ca noi să primim aceiași bani precum Afumați sau Balotești, cu tot respectul pentru cele două cluburi.

Aici e vorba de tradiția echipei și mă îndoiesc că la Liga 1 poate pune cineva problema ca Voluntari, de exemplu, să ia aceiași bani ca Steaua. Dacă nu ajungem la o înțelegere, UTA probabil că va refuza televizarea meciurile de teren propriu", a spus Drăgan. Un episod similar a avut loc și în sezonul trecut, când Juventus București a refuzat transmisia meciurilor de pe teren propriu deoarece oficialii bucureștenilor au fost nemulțumiți de suma propusă pentru drepturile TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.