Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DIICOT a anihilat un cuib de traficanți din Bistrița-Năsăud. Gruparea recruta migranți pakistanezi

diicot

O grupare specializată în trafic de migranţi, care a adus în ţară 97 de cetăţeni din Pakistan, iar ulterior aceştia plecau ilegal din România în ţări din Uniunea Europeană, a fost anihilată de poliţiştii şi procurorii mureşeni. Recrutarea migranţilor s-ar fi realizat prin intermediul unor firme de plasare de forţă de muncă din Pakistan, aceştia plătind sume cuprinse între 5.000 şi 12.000 de euro membrilor grupului pentru încheierea unor contracte de muncă cu o societate comercială înregistrată în municipiul Bistriţa. Doi români şi un norvegian, de origine pakistaneză, sunt cercetaţi în acest caz.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a transmis, vineri, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT Târgu Mureş, au făcut opt percheziţii domiciliare în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-un dosar legat de traficul de migranţi.

“Astfel, s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2021, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, în scopul recrutării şi aducerii, în România, a unor cetăţeni din Pakistan, urmat de facilitarea trecerii frauduloase de către aceştia a frontierei de stat, a României, către alte state membre ale Uniunii Europene. Activitatea ilegală ar fi fost disimulată într-o activitate, aparent legală, de plasare a forţei de muncă pe teritoriul României, scopul real fiind organizarea succesivă a intrării în ţară şi apoi a părăsirii frauduloase a teritoriului României de către cetăţenii pakistanezi”, a transmis IPJ Mureş.

Sursa citată a menţionat că recrutarea migranţilor s-ar fi realizat prin intermediul unor firme de plasare de forţă de muncă din Pakistan, aceştia plătind sume cuprinse între 5.000 şi 12.000 de euro membrilor grupului infracţional organizat, pentru încheierea unor contracte de muncă cu o societate comercială înregistrată în municipiul Bistriţa.

Astfel, în octombrie 2021 au fost aduşi în România 97 de cetăţeni din Pakistan, toţi fiind cazaţi, iniţial, la o pensiune din judeţul Mureş.

“În cursul lunilor noiembrie 2021 - ianuarie 2022, mai multe dintre aceste persoane ar fi părăsit locaţiile unde au fost adăpostite de către membrii grupului, iar contractele de muncă ale acestora ar fi fost reziliate de către firma angajatoare. Ulterior, treptat, ar fi fost încetate toate contratele de muncă ale cetăţenilor pakistanezi, cu toate că unii se mai află încă în ţară”, au menţionat anchetatorii.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri, carduri bancare, laptop-uri şi telefoane mobile.

Doi români şi un norvegian, de origine pakistaneză, sunt cercetaţi sub control judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.