DIICOT a dat lovitura: peste 50 de kilograme de canabis, găsite la trei traficanți

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-10-2018

Actualizat: 20-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei bărbați din Arad, în locuințele cărora procurorii DIICOT au găsit zeci de kilograme de cannabis, au fost arestați preventiv, sâmbătă. O parte din droguri erau produse de cei trei în gospodărie.

Citește și: NEBUNIE la România TV, în direct: Ecaterina Andronescu a plecat din emisiune, după un circ ca la UȘA CORTULUI (video)

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de DIICOT, trei bărbați, Csaba Mihai Hegedus, Alexandru Daniel Cosma și Valentin Oniță au fost arestați preventive, sâmbătă, conform deciziei Tribunalului Arad.

Mihai Csaba Hegedus este acuzat de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, după ce, în cursul lunii aprilie 2018, acesta a cultivat cannabis, fără drept şi în scop de comercializare, în municipiul Arad, zona Malul Mureşului, iar în vineri, în 19 octombrie, acesta a deţinut aproape 37 de kilograme de cannabis, din cultura proprie, fără drept şi în scop de comercializare, la imobilul său din municipiul Arad. Cantitatea de droguri a fost găsit de polițiști și de procurori în timpul unor percheziții. De asemenea, tot vineri, acesta ar fi depozitat peste 8 kilograme de droguri de risc dintr-o altă cultură, fără drept, în imobilul său, acestea urmând să fie comercializate de către inculpat.

Și în locuința lui Alexandru Daniel Cosma au fost depistate droguri cultivate, în luna aprilie, iar vineri, la acesta au fost găsite 3,40 kilograme de cannabis, din cultura proprie, pe care și el ar fi vrut să o comercializeze.

Procurorii DIICOT arată că și Valentin Oniță a deţinut şi depozitat droguri de risc, respective 8,52 kilograme de cannabis, fără drept şi în scop de comercializare.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate 51,98 kg. de cannabis, fiind ridicate dispozitive și obiecte utilizate pentru procesarea și comercializarea drogurilor”, se arată în comunicatul DIICOT.

Tribunalul Arad a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă a celor trei inculpați, pe o perioada de 30 de zile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri