Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DIICOT, anunţ de ultimă oră despre bărbatul acuzat de terorism: Şi-a recunoscut faptele

enational.ro
DIICOT

Bărbatul acuzat de terorism a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus, vineri, la Curtea de Apel Piteşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, el recunoscându-şi parţial faptele în timpul audierilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Citeşte şi: Liviu Dragnea şi Mihai Tudose, precizări despre taxa de solidaritate şi pilonul II de Pensii / VIDEO

Ea a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că suspectul a fost condamnat în Franţa, unde a stat în închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. "Astăzi, au fost efectuate trei percheziţii în trei locaţii folosite de către inculpat, de unde s-au ridicat efecte personale specifice religiei musulmane, cărţi religioase, agende, medii de stocare, precum şi înscrisuri în limba arabă. (...) Inculpatul a promovat în mod sistematic în public doctrina islamistă prin postarea în mediul online, prin intermediul unei reţele de socializare, a unor imagini, înregistrări audio-video, reprezentând activităţi, acţiuni armate violente şi de propagandă ale organizaţiei teroriste DAESH, cu intenţia de a le face cunoscute şi a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la acelaşi gen de fapte. Trebuie să precizez că, odată cu convertirea la islamism, inculpatul şi-a însuşit numele de Ibrahim, iar toate conturile sale de pe reţeaua de socializare au conţinut acest nume", a mai declarat Mihaela Porime.

Aceasta a explicat că bărbatul a intrat în atenţia autorităţilor în anul 2015, însă radicalizarea acestuia a început cu mai mulţi ani în urmă, când s-a aflat pe teritoriul unui stat din UE, unde şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu grupări jihadiste. Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul, zis "Ibrahim", a utilizat pe o reţea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o, conform Agerpres.

În primăvara anului 2015, suspectul s-a deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta era îngrădit. Datele şi informaţiile respective au fost culese de către suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entităţi teroriste salafiste şi pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, grupare ai cărei adepţi au plecat în zona siriano-irakiană pentru a participa la jihad şi care a avut legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.