DIICOT destructurează o grupare care vindea droguri cu 15 lei pe străzile din Capitală

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 13-06-2025 19:36

Actualizat: 13-06-2025 22:36

Article thumbnail

Sursă foto: HotNews

Șapte persoane au fost reținute de DIICOT, acuzate că au vândut, în ture, doze de droguri cu 15 lei, în București și Ilfov. Gruparea funcționa după o structură ierarhică și se baza pe legături de familie, informează Mediafax.

Potrivit IGPR, începând cu luna ianuarie 2025, cinci dintre suspecți ar fi constituit un grup infracțional în București, pe criterii familiale, în scopul obținerii de profituri din vânzarea de substanțe psihoactive. Ulterior, alte două persoane ar fi aderat la grupare, care funcționa după o structură ierarhică clară.

Membrii grupului ar fi procurat substanțele atât din România, cât și din Țările de Jos, prin firme de curierat, acestea fiind ulterior vândute către consumatori din București și Ilfov.

Liderul rețelei coordona depozitarea, porționarea și distribuția substanțelor, ceilalți membri se ocupau de vânzarea stradală și acționau doar cu acordul lui. Dozele erau vândute cu 15 lei bucata, vânzarea fiind organizată „în ture” pentru a acoperi întreaga zi.

În februarie 2025, liderul grupării a fost încarcerat, atribuțiile sale fiind preluate de alți doi membri ai rețelei. Substanțele au fost apoi mutate în alte locații din sectoarele 4 și 5 ale Capitalei.

În urma celor 9 percheziții făcute joi, au fost ridicate aproximativ 6 kilograme de substanță psihoactivă, 85 de pliculețe deja porționate, comprimate, obiecte cu urme de droguri, peste 14.000 de lei, precum și alte probe relevante. Au fost identificate inclusiv cantități de heroină și N-Ethylnorpentedrone.

Toți cei șapte suspecți au fost reținuți, iar vineri procurorii DIICOT au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru cinci dintre ei. Celelalte două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri