DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DIICOT întră tare peste TRAFICANȚII de droguri - Zeci de mii de euro și kilograme de droguri, RIDICATE la descinderi

diicot

La data de 06.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistriţa – Năsăud au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare la locuințele a două persoane suspectate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Citește și: Un SINDICALIST din poliție SPULBERĂ speculațiile: de ce i s-a CONFESAT, de fapt, Dincă polițistului de la Omoruri

În fapt s-a reținut că, începând cu primăvara anului 2019, inculpata B.F.E. împreună cu inculpatul B.W., cetățean german, în vârstă de 61 de ani, au cultivat în grădina unui imobil situat într-o localitate din județul Bistriţa – Năsăud mai multe plante de cannabis, pe care ulterior le-au îngrijit, în vederea obținerii din acestea, după recoltare și prelucrare, a drogului de risc cannabis, pe care intenționau să-l comercializeze către terțe persoane.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 20 kilograme de cannabis masă uscată, 5 kilograme de cannabis masă verde, 2 cântare electronice, 3 laptop-uri, 4 telefoane mobile, o tabletă, 5 HDD, semințe de cannabis și suma de 22.500 euro.

Substanța uscată a fost disimulată și ambalată în 320 de pachete sigilate și pregătite pentru vânzare, pe pachete fiind aplicate etichete care atestau necorespunzător conținutul acestora ca fiind diferite produse naturiste, fiind atribuite unui producător cunoscut în domeniul vânzării de astfel de produse.

De asemenea, cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate mai multe echipamente care constituiau un laborator indoor de creștere a plantelor de canabis.

La data de 06.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de inculpații B.F.E. și B.W., urmând ca, în cursul zile de azi să fie prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.