Ucraina ar putea înceta să mai existe până în anul 2034, când se preconizează să fie admisă în NATO, şi nu se poate exclude faptul că tocmai acesta este şi motivul care stă în spatele declaraţiilor făcute de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg - a declarat secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat aif.ru, potrivit RADOR RADIO ROMÂNIA.
''Nu întâmplător, secretarul general al NATO Stoltenberg a susţinut recent că el consideră că aderarea Ucrainei la Alianță este un scenariu bun... în 2034. Mai exact, niciodată" - a spus politicianul. Medvedev a explicat că până atunci liderii țărilor membre NATO nu vor mai fi în funcţiile lor, iar unii nu vor mai fi pe această lume. Potrivit lui Dmitri Medvedev, promisiunile despre aderarea Ucrainei la ''paradisul NATO'' nu au avut niciodată sens şi în cele din urmă s-au dovedit a fi nişte cuvinte goale, un mijloc de spălare a creierelor poporului ucrainean.
Medvedev a adăugat că a fost întotdeauna clar că Ucraina nu va deveni membră a Alianței. El a mai atras atenția asupra faptului că înainte de 2014 au existat destule exemple de acțiuni neprietenoase din partea Kievului și a NATO. ''Una este să construieşti o relație paşnică cu NATO, să te alături unor consilii semimitice (și noi am luat parte la ele, deși nu ne-am făcut iluzii), și alta este să declari direct că doreşti să aderi la bloc'' - a menționat Medvedev.
Potrivit acestuia, decizia celui de-al doilea președinte al Ucrainei, Leonid Kucima, de a completa documentele doctrinare privind securitatea națională, în 2003, cu teza despre viitorul NATO al Ucrainei a fost primul semnal și unul extrem de neplăcut. Următorul pas a fost ''comportamentul impertinent al lui Iuşcenko (fostul președinte ucrainean - n.r.), care a început să joace în mod deschis după regulile NATO, în mod special în timpul conflictului din Osetia de Sud, din 2008, când nu mai exista niciun dubiu cu privire la cursul către integrarea Ucrainei în NATO și poziţionarea într-un conflict cu Rusia''.
''Se pare că o parte semnificativă a elitei ucrainene perfide și corupte a crezut cu adevărat în perspectivele atlantice ale țării lor, care au eșuat'' - a spus vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, menționând că NATO a alimentat credința acestor lideri ''despre un viitor luminos în Alianţa Nord-Atlantică'', semnând cu ei documente care nu au o semnificaţie majoră.
Comentează