Din cauza unui singur glonț, aviația israeliană a lovit poziţii Hamas din Fâşia Gaza

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-07-2022

Actualizat: 19-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: AP

Avioane militare israeliene au atacat, marţi, poziţii ale mişcării islamiste Hamas din Fâşia Gaza ca ripostă la focuri de armă trase de pe acest teritoriu palestinian, anunţă armata israeliană, potrivit Mediafax.

Raidurile aeriene au fost efectuate asupra unor poziţii Hamas din zona Beit Hanoun, în nordul Fâşiei Gaza, după ce militanţi palestinieni au tras focuri de armă spre localitatea israeliană Netiv HaAsara, afirmă surse militare citate de cotidianul The Times of Israel.

"În cursul zilei de astăzi, a fost găsit un glonţ în comunitatea Netiv HaAsara. După o anchetă, s-a descoperit că glonţul a atins o clădire industrială şi a fost tras din Fâşia Gaza. Ca reacţie, avioane de vânătoare israeliene atacă în prezent un post militar aparţinând organizaţiei teroriste Hamas, în nordul Fâşiei Gaza", a comunicat armata israeliană, potrivit site-ului Ynetnews.com.

La sfârşitul săptămânii trecute, militanţi Hamas au lansat rachete spre teritoriul israelian, imediat după încheierea vizitei preşedintelui Statelor Unite, Joseph Biden. În replică, avioane militare israeliene au atacat un complex militar al organizaţiei Hamas, în centrul Fâşiei Gaza.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri