DNA a analizat numeroase probe în dosarul de corupție al actualului deputat PSD Iulian Ciortea, fost subprefect de Cluj, între care înscrisuri olografe dar și declarația consilierei acestuia, care, deși a plătit o amendă în numele unei persoane necunoscute, nu a recunoscut de facto că a fost pusă chiar de către demnitar.
Mai precis, DNA Cluj a stabilit trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ciortea, la data faptelor subprefect în cadrul Prefecturii județului Cluj, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- participație improprie, în modalitatea instigării, la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- participație improprie, în modalitatea instigării, instigare la fals intelectual și
- fals în declarații.
În rechizitoriul anchetatorii DNA notează că la data de 08 august 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada 1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat în trafic un autoturism marca Mercedes, înregistrat pe numele unei societăți comerciale, în timp ce se deplasa pe autostrada A10 cu viteza de 164 km/h, pe o porțiune cu o limită de 100 km/h, depășind viteza legală cu 64 km/h, abatere filmată și constatată de radar.
Ulterior, la data de 25 septembrie 2023, într-o adresă transmisă către structura de poliție menționată, inculpatul Ciortea Răzvan Iulian ar fi menționat că la volanul autoturismului care a comis abaterea se afla o altă persoană, împrejurare atestată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de polițiști, deși în realitate autoturismul fusese condus de către inculpat.
Astfel, acesta ar fi obținut un folos necuvenit constând în neluarea, de către organele de poliție, a măsurilor legale față de inculpat (autor al contravenției).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea de deputat a inculpatului.
„Mizilic„ de viitor parlamentar
În dosarul ajuns pe masa judecătorilor instanței supreme, consultat de autorul acestui material, se arată că Ciortea a fost perfect conștient de faptul că a luat amendă de circulație și de asemenea că el era șoferul de la volanul bolidului Mercedes surprins de către polițiștii rutieri.
Cu acest cunoștințe „în buzunar„ viitorul parlamentar a căutat eschiva. Acesta nu și-a asumat amenda și predarea permisului ci a căutat printre cunoscuți un „doritor„ de mers pe jos care să predea permisul în locul său după ce el urma să declare că nu el a fost șoferul filmat de aparatul radar în mod perfect clar.
Fenta cu permisul expirat de ani de zile
„Fie în seara acelei zile fie în ziua următoare, inculpatul Ciortea s-a întâlnit cu martorul Andrei Ioan Todea cu care se afla în relații de prietenie, ocazie cu care i-a comunicat acestuia că „a fost prins de radar” și l-a întrebat dacă nu cunoaște vreo persoană „care nu are nevoie de permis”.
Martorul Todea i-a spus inculpatului Ciortea că un prieten al său, Dan Suciu (poreclit „GRASU”) deține permis de conducere, însă acesta este expirat de mai mulți ani.
Inculpatul Ciortea l-a îndemnat, totuși, pe martorul Todea „să îi aducă permisul” întrucât „va încerca să-l preschimbe”.
Martorul Todea a discutat cu martorul Suciu despre faptul că inculpatul Ciortea ar avea nevoie de permisul unei persoane, ale cărei date să fie comunicate polițiștilor rutieri, iar martorul Suciu a acceptat să îi dea permisul, deși amândoi considerau că acest demers este inutil, fiindcă nu va putea fi folosit de inculpatul Ciortea din cauza faptului că permisul era expirat de mai mulți ani.
În continuare, martorul Todea i-a remis inculpatului Ciortea permisul de conducere al lui Suciu, fără însă a ști dacă inculpatul s-a folosit în vreun fel de permis și cum a făcut acest lucru”, explică DNA Cluj în dosarul instrumentat pe numele demnitarului.
Anchetatorii DNA Cluj au demontat punctual prin expertize grafoscopice toată construcția falsă clădită de Ciortea în jurul permisului „donatorului„ Suciu.
Experții au arătat clar că pe cel puțin un document există scrisul clar al demnitarului român asta deși expertul propriu al lui Ciortea a cerut să se constate că expertizele oficiale nu ar fi relevante.
Pe lângă toate probele adunate DNA Cluj a obținut și o declarație a consilierei fostului subprefect de Cluj Ciortea, care, deși nu recunoaște integral că a fost pusă de acesta să plătească amenda „donatorului„ Suciu, indirect devoalează mecanismul de fals și abuz în serviciu al politicianului.
Memoria scurtă a consilierilor
„Martora Ilinca Popescu a declarat că, la acea vreme, ocupa funcţia de consilieră a inculpatului Adrian Răzvan Ciortea, în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, iar în privinţa plăţii efective a amenzii a declarat următoarele:
„Fiind întrebată de către procuror cum am ajuns să plătesc amenda în data de 04.10.2023 care a fost stabilită pe numele lui Suciu Dan, şi dacă îl cunosc pe Suciu Dan, arăt faptul că nu o cunosc pe această persoană. Nu mai îmi amintesc cum am ajuns să plătesc acea amendă.
Fiind întrebată de către procuror dacă Ciortea Răzvan mi-a cerut să plătesc acea amendă, arăt că nu-mi amintesc acest lucru. În calitate de consilieră a dânsului, eu făceam mai multe lucruri pentru el şi nu îmi aduc aminte şi dacă am plătit acea amendă. (…) Menţionez că nu îmi aduc aminte dacă am plătit şi dacă Ciortea Răzvan mi-a cerut să fac acest lucru. Este posibil să o fi plătit eu, dar nu reţin”.”, se mai arată în dosarul de corupție al lui Iulian Ciortea ajuns pe masa ICCJ.































Comentează