Există momente în viață când între durere și speranță nu mai rămâne decât o linie subțire — linia care desparte neputința de renaștere. Atunci când această linie se trage la vârste tinere, drama se amplifică.
Pentru un tânăr pacient internat la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, acea linie subțire a însemnat o operație dificilă, la nivelul măduvei spinării, urmată de un drum anevoios spre redobândirea libertății de mișcare.
Totul a început cu o afecțiune rară — un cavernom cervical situat între vertebrele C3 și C7, care s-a rupt și a provocat o hemoragie spinală.
Operația neurochirurgicală a fost una extrem de delicată, iar în urma ei, pacientul s-a trezit în fața unei realități dure: nu-și mai putea mișca picioarele și mâna stângă.
Primele zile au fost grele. Nu putea sta în șezut fără sprijin, transpira abundent, avea dureri în umeri și putea sta în picioare doar cu ajutorul a două persoane. Mâna stângă era amorțită, iar degetele, lipite între ele, păreau să nu mai asculte de voință.
Dar chiar și în mijlocul neputinței, omul a ales să spere că va fi un învingător.
„Aici, la Spitalul ”Sfântul Sava”, am simțit că nu sunt doar un pacient. Am simțit că sunt un om care învață din nou să trăiască. Kinetoterapeuții sunt ca niște antrenori — te ridică atunci când crezi că nu mai poți și îți amintesc că fiecare pas, oricât de mic, contează”, povestește Gabriel, un tânăr pacient al Spitalului ”Sfântul Sava cel Sfințit”.
În mai puțin de zece zile de kinetoterapie și fizioterapie intensivă, lucrurile au început să se schimbe.
Pacientul, care inițial nu putea face un pas, a reușit să meargă fără sprijin, iar mișcările mâinii stângi au început să fie din nou posibile.
Fiecare exercițiu, fiecare ședință de masaj, fiecare zâmbet al echipei medicale au fost pietre de temelie pe drumul redobândirii normalității.
Fizioterapia, deși mai blândă, a adus momente de bucurie autentică: „Simțeam cum îmi revin în simțuri, cum încep să-mi simt picioarele. Fiecare procedură, fiecare atingere, era o dovadă că nervii mei încă luptă. E o senzație extraordinară”, povestește Gabriel.
Astăzi, pacientul vorbește despre recuperare cu recunoștință și seninătate. O vede nu ca pe o obligație medicală, ci ca pe un antrenament pentru viață — un loc unde oamenii și știința se întâlnesc pentru a reda demnitatea celor care și-au pierdut-o.
La Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, vindecarea nu înseamnă doar tratament. Înseamnă echipă, curaj, răbdare și credință. Iar când toate acestea se unesc, paralizia devine doar o etapă, nu un sfârșit.
În luna octombrie, Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” are o ofertă specială pentru pacienți, care include reduceri semnificative de tarife și zile în plus de tratament. În fiecare zi, 7 zile din 7, inclusiv de sărbătorile legale, pacienții urmează mai multe ședințe de terapie, primesc trei mese cu hrană proaspăt preparată în bucătăria proprie și adaptată afecțiunilor cronice de care suferă. Saloanele au 2 și 3 paturi, iar curățenia și confortul sunt asigurate la standarde de excepție. Fiecare pat este dotat cu buton de panică, înainte ca Parlamentul să legifereze această obligativitate pentru toate spitalele, publice sau private.
În Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, pacienții sunt supravegheați 24 de ore din 24, prin sisteme de monitorizare video, astfel încât în orice moment ar fi necesar, personalul medical să intervină rapid.
Date de contact: 0724.021.090 | 0724.338.881
Str. Cozieni nr 2, Pantelimon
Comentează