Dinamo Bucureşti s-a calificat în finala Ligii Naţionale de handbal masculin: Au eliminat-o pe Potaissa Turda

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-05-2018

Actualizat: 06-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti este prima finalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Potaissa Turda, cu scorul de 32-27 (17-13), în cea de-a doua partidă din trei programate în semifinale.

În primul meci al seriei, Dinamo a câştigat în deplasare, cu 26-25 (13-13), astfel că are 2-0 la general şi se califică în finala Ligii Naţionale.

În cealaltă serie, CSM Bucureşti are 1-0 la general, după victoria din primul meci cu Steaua Bucureşti, scor 25-21 (10-6), iar a doua partidă este programată luni.

Dacă va fi nevoie de meci decisiv, acesta va avea loc în 10 mai, scrie news.ro.

Deţinătoarea titlului naţional este formaţia Dinamo Bucureşti, care va juca a treia finală consecutivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri