Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dinamo se întreaptă spre Liga a 2-a: Înfrângere la limită în fața Oțelului Galați

Credit Photo: Alexandru Ștefan Făsui
otelul galati

Echipa Oţelul Galaţi a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-out-ul Superligii.

Cea mai mare ocazie a primei reprize a fost ratată de gazde, în minutul 32. Maciel a şutat din careu şi Golubovic s-a opus, balonul a ajuns tot la Maciel, care a şutat din nou, însă portarul lui Dinamo a avut o a doua intervenţie salutară, respingând până la Samuel Teles, care a trimis peste poartă dintr-o poziţie foarte bună. Golubovic a mai avut o intervenţie în minutul 70, la şutul deviat al lui Cisotti, însă gazdele s-au impus la ultima fază a meciului.

Răzvan Tănasă a marcat golul victoriei în minutul 90+3, pe un contraatac purtat în vitezp şi Oţelul, care s-a impus cu 1-0, este pe locul 4 în clasamentul play-out-ului, cu 23 de puncte, în timp ce Dinamo se află pe 9, cu 16 puncte.

OŢELUL: E. Pap - Adăscăliţei (Miguel Silva 46), J. Cisse, Ghiocel (Yabre), Zhelev - Cisotti, Lameira, S. Teles – Maciel (Aly Malle 84), Al. Pop (Rusevic 74), Bodişteanu (R. Tănasă 67). ANTRENOR: Dorinel Munteanu.

DINAMO: Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - Moura, Pavicic, Gnahore, Borduşanu (Amzăr 74) – Milanov (Dani Iglesias 65), Goncalo Gregorio (Selmani 75), Politic (Hakim Abdallah 65). ANTRENOR Zeljko Kopic

Cartonaşe galbene: Cisotti 44, S. Teles 75, Lameira 86 / Moura 21

Arbitri: Szabolcs Kovacs - Ferencz Tunyogi, Adrian Vornicu - George Cătălin Găman

Arbitri VAR: Sorin Costreie - Marius Marchidanu

Observator: Eduard Dumitrescu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.