Aproximativ 24 de diplomaţi americani din Afganistan au trimis luna trecută o telegramă în care îl avertizau pe secretarul de stat Antony Blinken în legătură cu riscul căderii capitalei Kabul în mâna talibanilor în timp ce trupele americane se retrăgeau, transmite vineri Reuters citând informaţiile apărute joi în publicaţia The Wall Street Journal.
Ziarul scrie că o telegramă confidenţială a fost trimisă pe 13 iulie prin aşa-numitul "Dissent Channel" - mesagerie ce poate fi utilizată de angajaţi ai Departamentului de Stat şi prin care se pot transmite critici constructive la adresa politicii guvernamentale. Documentul oferea recomandări cu privire la modalităţile de atenuare a crizei şi de accelerare a evacuării.
Administraţia americană a fost criticată pentru că a lăsat eforturile de evacuare din Afganistan a cetăţenilor americani şi a aliaţilor săi afgani până după preluarea puterii de către talibani.
Oficialii americani au refuzat să confirme detaliile apărute în presă sau să facă public conţinutul telegramei.
"Cred că telegrama reflectă ceea ce am spus tot timpul, adică faptul că nimeni nu a prezis cu exactitate că guvernul şi armata din Afganistan urmau să se prăbuşească în doar câteva zile", a declarat pentru CNN adjunctul consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jonathan Finer.
O sursă familiarizată cu situaţia a declarat că Departamentul de Stat a luat în considerare preocupările celor care au elaborat telegrama, inclusiv prin condamnarea atrocităţilor talibanilor înaintea cuceririi capitalei Kabul de către insurgenţi, duminică.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că opiniile comunicate secretarului de stat Antony Blinken de către diplomaţi au fost incluse în abordarea politică şi în planificarea acţiunilor.
"Apreciem dezacordul intern constructiv. Este patriotic. Este protejat. Şi ne face să fim mai eficienţi", a adăugat Price.
Diplomaţi americani din Afganistan au avertizat la jumătatea lunii iulie despre riscul preluării puterii de către talibani
Explorează subiectul
Articole Similare

5
Tensiuni majore în UE: 'E6', clubul marilor economii europene, acuzat că marginalizează țările mici
5

293
Obama a provocat o adevărată frenezie la nivel global cu afirmațiile sale despre existența extratereștilor
293

414
Un nou atac armat zguduie SUA: mai multe persoane au fost ucise în timpul unui meci de hochei
414

793
Mecanismul diabolic prin care un român ce lucra în Austria fura zilnic peste 1000 de euro, chiar de sub ochii angajatorilor
793

23
În capitala Cubei, salubritatea a fost grav afectată de penuria de combustibil care a scos din funcțiune majoritatea mașinilor de gunoi
23

38
Emmanuel Macron şi-a început cea de-a patra vizită în India, având perspectiva vânzării a peste 100 de avioane Rafale
38

677
Armata rusă suferă un eșec de proporții: Kievul a recucerit în ultimele zile 201 kilometri pătraţi de teritoriu
677

490
Pare ireal, dar e adevărat: ce animale pot supraviețui câteva zile fără cap
490

257
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Pregătirile pentru o nouă rundă de negocieri de pace sunt în toi
257

1.013
Experiment traumatizant! Un cercetător s-a expus voluntar 'armei invizibile' și a trăit pe propria-i piele coșmarul Sindromului Havana
1.013

893
Scenariu îngrijorător: de ce NATO ar putea întâmpina dificultăți majore în neutralizarea apărării aeriene rusești
893

28
Preşedintele interimar al Peru, José Jeri, neagă că ar fi comis cea mai mică "infracţiune"
28

837
Mark Epstein afirmă că moartea fratelui său, Jeffrey Epstein, nu a fost sinucidere și acuză guvernul american că a mușamalizat crima
837

















Comentează