Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Direcţia Silvică anunţă că va împăduri în acest an 250 de hectare, suprafaţă record în ultimul deceniu

ecomagazin.ro
rauri paduri
El a participat, în pădurea din Săldăbagiu de Munte, la o conferinţă de presă organizată pentru a marca începerea oficială a Lunii plantării arborilor (15 martie-15 aprilie).

"Cu siguranţă este cea mai mare valoare de puieţi plantaţi şi de suprafeţe parcurse cu lucrări de regenerare. Avem un program consistent şi mobilizator de regenerare. Dacă anul trecut am depăşit milionul de puieţi plantaţi, în acest an avem un program asumat de 1,5 milioane de puieţi de plantat care vor regenera, prin lucrări de împăduriri, o suprafaţă de circa 250 de hectare", a declarat directorul Teodor Suciu.

Comparativ, în anul 2021 s-au făcut astfel de acţiuni pentru o suprafaţă de 459,67 hectare, din care 260 ha regenerări naturale şi 199 hectare împăduriri. Pentru acest an, DS Bihor va regenera o suprafaţă totală de 561,72 hectare, din care 307 hectare regenerări naturale şi 254 hectare împăduriri. În plus, pentru consolidarea plantaţiilor executate anii anteriori se vor efectua completări pe 54 de hectare şi refaceri plantaţii vechi calamitate pe 8 hectare.

Pentru a-şi asigura resursele programului, conducerea Direcţiei Silvice a alocat între 3 - 4 milioane de lei pentru activităţile de regenerare şi a căutat forţă de muncă, prin muncitorii zilieri şi contracte cu firme de specialitate pentru lucrări de împăduriri.

La evenimentul de debut al Lunii plantării arborilor au participat şi câţiva şefi de instituţii cu care DS colaborează, anume Garda Forestieră Bihor, prin inspectorul şef Stelian Pantea, Universitatea Oradea, prin directorul Departamentului de Silvicultură şi Inginerie Forestieră al Facultăţii de Protecţia Mediului, Adrian Timofte, primarul comunei Paleu, Somogy Ludovic.

Fiecare dintre aceştia, împreună cu directorul DS, au plantat câte un puiet de stejar, în parcela de 1,8 hectare din pădure. Zona forestieră a fost amenajată ca şantier pentru plantări, după ce a ajuns în declin, la vârsta exploatabilităţii, cu specii de slabă calitate (carpen, jugastru, cer). Potrivit şefului Ocolului silvic Oradea, Ioan Paşcalău, aceasta se va înlocui cu o pădure de mai bună calitate, urmând să se planteze aici 5.000 de puieţi de gorun, stejar pedunculat şi paltin de munte.

"Avem asemenea şantiere de împădurit în toate ocoalele silvice şi chiar dacă debutul oficial al Lunii plantării arborilor îl facem, tradiţional, astăzi, colegii de la ocoalele din zona de câmpie au început deja activitatea de circa două săptămâni. Avem deja împădurite circa 15 hectare, cu 75.000 de puieţi plantaţi", a precizat directorul Suciu.

Conform acestuia, din totalul puieţilor ce vor fi plantaţi în acest an, produşi în procent de 75% în pepinierele Romsilva, 900.000 sunt puieţi din specii foioase (stejar, fag, cireş, paltin) şi 600.000 de puieţi răşinoase. Aceştia din urmă vor fi repartizaţi, a precizat Teodor Suciu, la Ocolul silvic Remeţi, unde se vor efectua cele mai mari suprafeţe de regenerat, circa 130 de hectare , afectate de doborâturile de vânt din anul 2017.

Această lună, 15 martie-15 aprilie, este dedicată activităţilor specifice de plantare şi regenerare a pădurilor, prin acţiuni de împădurire pe bază de voluntariat, cu participarea cetăţenilor interesaţi, a copiilor, tinerilor, pensionarilor, diverse organizaţii locale şi societăţi comerciale.

Directorul Suciu a anunţat o acţiune de voluntariat de amploare cu peste 1.400 de voluntari, programată pentru sâmbătă, 19 martie, în Ocolul silvic Tinca, în care pe lângă Direcţia Silvică s-au implicat două asociaţii - "Cătunul verde" şi "Crişana 6".

În Luna plantării arborilor se vor mai organiza şi alte activităţi precum simpozioane, conferinţe, comunicări, informări în ocoalele silvice, drumeţii pentru copii în ariile protejate din custodia Direcţiei Silvice, acţiuni de curăţenie în fiecare ocol silvic pe liziere, în fondul forestier, lucrări de înfrumuseţare şi reparaţii la cantoanele silvice, precum şi revizuirea panourilor de informare silvică, întreţinerea traseelor turistice şi a izvoarelor din fond forestier etc.

Direcţia Silvică va furniza, la preţuri avantajoase, material săditor pentru persoane fizice şi juridice, interesate în plantarea de arbori cu asigurarea asistenţei tehnice gratuite din partea personalului silvic. De asemenea, DS va oferi sponsorizări cu material săditor pentru spaţii verzi, aliniamente şi zone verzi unor asociaţii de locatari şi instituţiilor publice.

Nu în cele din urmă, a precizat directorul Suciu, se va acorda o atenţie sporită informării cetăţenilor şi pentru a atrage atenţia asupra incendiilor de pădure, cauzate de igienizarea ilegală prin ardere a fâneţelor sau miriştilor proprii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.