Este prea devreme pentru a spune dacă Nissan Motor va separa divizia sa de vehicule electrice, aşa cum intenţionează să facă partenerul de alianţă Renault, a afirmat vineri directorul operaţional Ashwani Gupta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Grupul auto francez Renault a anunţat joi că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH.
"Este prea devreme să luăm în considerare o astfel de opţiune din cauza portofoliului nostru de piaţă diversificat şi a portofoliului nostru de produse diversificat", a declarat oficialul Nissan.
După ce în aprilie Renault anunţa că evaluează toate opţiunile pentru afacerile sale din domeniul vehiculelor electrice, inclusiv o posibilă ofertă publică iniţială în a doua jumătate a lui 2023, au sporit speculaţiile că grupul auto francez ar putea lua în considerare reducerea participaţiei deţinute la Nissan.
Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.
Ca membru al alianţei, Nissan va sprijini eforturile Renault. În acelaşi timp, Nissan trebuie să se concentreze atât pe vehiculele electrice, cât şi pe cele cu motoare cu combustie internă, care includ maşinile hibride, le-a spus jurnaliştilor Gupta.
Al treilea producător auto nipon a revenit pe profit în primul trimestru din 2022, după pierderile operaţionale de 19 miliarde de yeni înregistrate în perioada similară din 2021, reducerea costurilor şi deprecierea yenului ajutând compania să atenueze impactul creşterii preţurilor materiilor prime şi a reducerii producţiei, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.
Nissan a raportat în primele trei luni din 2022 un profit operaţional de 56 miliarde de yeni (433 milioane de dolari), depăşind estimările analiştilor, care se aşteptau la 38,3 miliarde de yeni.
Director Nissan: Este prea devreme să previzionăm scindarea diviziei de vehicule electrice
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

954
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
954

11
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
11

1.119
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.119

13
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
13

59
Discursul lui Donald Trump zguduie piețele energetice: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 9%
59

23
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
23

1.311
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.311

38
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
38

93
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
93

1.863
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.863

27
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
27

41
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
41

35
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
35
















Comentează