DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Directorul Ambulanței Neamț şi două asistente şefe au fost arestaţi preventiv: Bani pentru un post în instituție

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ şi două asistente şefe din cadrul instituţiei au fost arestaţi preventiv, pentru 30 zile, de judecătorii Tribunalului Bacău, pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită, anunță agerpres.

Decizia a fost luată la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău şi poate fi contestată în termen de 48 ore.

Potrivit DNA, în perioada 2 - 10 mai 2022, directorul SAJ Neamţ, Dan Dorin Morenciu, ar fi pretins de la opt persoane, prin intermediul a două subalterne, câte 5.000 euro pentru a fi declarate admise la concursul privind ocuparea unor posturi în cadrul instituţiei.

Concursul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă.

Una dintre subalterne prin intermediul căreia a pretins banii este asistenta şefă Luminiţa Maria Roznoschi, din cadrul SAJ Neamţ, desemnată să organizeze concursul.

"La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. Diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul S.J.A. Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale", precizează un comunicat de presă al DNA.

În cauză, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.