Un mediu curat este esenţial pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor, fiind necesare demersuri comune ale decidenţilor, autorităţilor şi societăţii civile pentru combaterea ambroziei, a declarat, miercuri, şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, Daniela Rahotă, în şedinţa Colegiului Prefectural, potrivit Agerpres.
"În ultimii ani, cantitatea mare de polen eliberată de această buruiană a determinat o creştere masivă a numărului de persoane care au reacţii astmatice sau care manifestă diferite forme alergice severe. Deşi are un nume poetic, Ambrosia artemisiifolia, polenul acestei plante are o putere alergenă foarte ridicată, provocând alergii severe la persoanele sensibile. Este suficientă o concentraţie de polen în aer de sub 30 grăunciori de polen/metru cub pentru a induce o reacţie alergică. Persoanele cu sensibilitate mai mare pot fi afectate chiar de 1-2 grăuncioare polen/metru cub", a declarat dr. Rahotă.
Medicul a subliniat că planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august - septembrie şi se întinde până sfârşitul lui octombrie. O singură plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăunciori de polen şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative până la 40 de ani.
În prezentarea sa, sub titlul "Prevenirea şi limitarea efectelor polenului de Ambrosia artemisiifolia asupra stării de sănătate", directoarea DSP a vorbit despre biologia plantei, efectele polenului asupra organismului uman - unele chiar letale, simptome şi tratament (imunoterapia alergen-specifică este foarte costisitoare), măsurile de prevenire prin evitarea expunerii la polen şi campaniile de informare a populaţiei derulate de DSP privind efectele buruienii ambrozia asupra sănătăţii.
Simptomele alergiei la ambrozie se întind de la unele mai uşoare, dar deranjante, ale rinoconjunctivitei alergice - cu strănut, prurit nazal, obstrucţie nazală, secreţii nazale apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare, la cele ale astmului - cu episoade de tuse, dificultate în respiraţie, până la şocul anafilactic, deseori dramatic.
Simptomele cutanate includ leziuni de urticarie, care sunt papule pruriginoase (care provoacă mâncărime) şi edem dureros al ţesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele din jurul gurii, a ochilor, limba, zona genitală şi extremităţile.
Ca măsuri de prevenire, DSP recomandă utilizarea aparatelor de aer condiţionat cu filtre, prin închiderea ferestrelor în timpul zilei, diminuarea timpului petrecut în aer liber în cursul sezonului polinic (în lunile august - septembrie), igienizarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte utilizate în exterior, schimbarea obiectelor de îmbrăcăminte / încălţăminte la intrarea în casă, spălarea frecventă a feţei şi mâinilor, duşuri la întoarcerea acasă.
Ambrosia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice. Este inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, toxică, amară, originară din America de Nord unde este utilizată ca vermifug.
Deoarece creşte spontan pe terenurile lăsate pârloagă, pe terenuri lipsite de vegetaţie şi prost întreţinute, dar şi în grădini şi parcuri neîngrijite sau chiar în culturi de cereale, cu pagube însemnate, medicul atrage atenţia asupra respectării Legii 62/2018, care chiar de la primul articol prevede că proprietarii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de distrugere a acestei buruieni.
"Combaterea buruienii ambrozia este o responsabilitate individuală, instituţională şi o obligaţie legală. Ca o concluzie: un mediu curat este esenţial pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor. De aceea sunt necesare demersuri comune ale decidenţilor, autorităţilor, societăţii civile, continuarea derulării de campanii de informare a populaţiei cu privire la efectele buruienii ambrozia asupra sănătăţii, dar şi stârpirea acesteia prin mai multe mijloace aflate la îndemâna comunităţilor", a conchis directoarea DSP Bihor.
Directorul DSP Bihor: Combaterea ambroziei este o responsabilitate individuală, instituţională şi o obligaţie legală
București
9°C
Articole Similare

24
Cercetătorii au realizat prima hartă a îmbătrânirii creierului uman
24

66
"Cicada”, noua tulpină COVID care pune vaccinurile sub presiune
66

1.048
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.048

54
Eli Lilly încheie un acord de 2,75 miliarde de dolari cu Insilico pentru lansarea globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială
54

5.591
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
5.591

776
Atenție la cozonaci și prăjituri de Paște: de unde cumperi și ce trebuie să verifici înainte să le pui pe masă
776

3.677
Care e starea lui Mircea Lucescu, după ce a ajuns la Spitalul Universitar
3.677

3.412
De ce te trezești obosit, chiar dacă dormi mult: Greșeala pe care majoritatea oamenilor o fac
3.412

170
VIDEO ÎPS Teodosie a mărșăluit pe stradă la Marșul pentru Viață: 'Nu există ceva mai valoros decât viața, care vine de la Dumnezeu'
170

2.051
Procesul României și al Poloniei cu Pfizer, subiect fierbinte în presa externă: Ungaria are o audiere separată
2.051

1.426
Val antivaccinist în România, în paralel cu cazuri de malarie „importate” din Africa. Avertismentul ministrului Sănătății
1.426

402
Obiceiul alimentar care te poate ajuta să scapi de kilogramele nedorite
402

84
Spitalele regionale din Craiova și Iași, pe drumul spre finalizare în 2028
84
















Comentează