Rezerva de aur a SUA a depășit valoarea de 1.000 miliarde dolari

Autor: Alice Draghici

Publicat: 30-09-2025 09:01

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Rezervele de aur deținute de Trezoreria Statelor Unite au ajuns la o valoare de piață de peste 1.000 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Este de peste 90 de ori mai mult decât valoarea contabilă oficială, calculată pe baza unui preț stabilit de Congres în urmă cu mai bine de 50 de ani.

Luni, aurul a urcat la peste 3.824 de dolari pe uncie, ceea ce înseamnă o creștere de 45% față de începutul anului. Valoarea oficială a rezervelor americane, calculată la doar 42,22 dolari pe uncie conform standardului impus în 1973, rămâne de aproximativ 11 miliarde de dolari.

Aurul a atins repetat recorduri în ultimele luni, investitorii orientându-se către metalul prețios ca refugiu în fața tensiunilor geopolitice, a războaielor comerciale și a îngrijorărilor privind finanțele guvernului SUA.

Discuții despre reevaluarea rezervelor

Speculațiile au apărut la începutul anului, după un comentariu al secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, privind posibilitatea de a raporta rezervele la prețul actual de piață.

Măsura ar aduce un câștig „pe hârtie” de sute de miliarde de dolari. Bessent a respins ulterior ideea, iar Bloomberg notează că nu există intenții serioase în acest sens.

Spre deosebire de multe alte state, în SUA aurul aparține direct guvernului, nu Rezervei Federale. Banca centrală primește în schimb certificate de aur și creditează Trezoreria cu dolari. O eventuală reevaluare la prețul curent ar aduce aproape 990 de miliarde de dolari în plus la buget.

Exemple din alte țări

Reevaluarea rezervelor nu ar fi o premieră. Germania, Italia și Africa de Sud au recurs la astfel de măsuri în ultimele decenii, potrivit unei note interne a Rezervei Federale din august.

Totuși, pentru SUA un asemenea pas ar putea afecta serios sistemul financiar, prin creșterea lichidității și influențarea politicilor Fed privind bilanțul.

Unde este păstrat aurul american

Statele Unite dețin aproximativ 261,5 milioane de uncii de aur. Puțin peste jumătate este stocat în celebrul seif de la Fort Knox, în Kentucky, unde lingourile au fost mutate în anii ’30 pentru a fi ferite de eventuale atacuri externe.

Restul se află la West Point, Denver și într-un seif al Rezervei Federale din Manhattan, situat la 24 de metri sub nivelul străzii.

Teorii ale conspirației și declarații controversate

În februarie, diverse teorii ale conspirației au reapărut, după ce Donald Trump și Elon Musk au pus sub semnul întrebării existența aurului din Fort Knox.

„Vom merge la Fort Knox – legendarul Fort Knox – pentru a ne asigura că aurul este acolo. Dacă nu este, vom fi foarte supărați”, declara atunci Trump.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri