Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul echipei Mercedes a cerut ca ancheta asupra lui Horner să fie transparentă

Formula1.com
horner verstappen

Toto Wolff, directorul echipei Mercedes, a cerut ca ancheta Red Bull asupra managerului său general Christian Horner să fie transparentă, el estimând că această controversă este "o problemă pentru toată Formula 1", scrie DPA, potrivit Agerpres.

Christian Horner este vizat de o anchetă internă după ce a fost acuzat de "comportament inadecvat" faţă de o angajată, afirmaţii pe care el respinge categoric.

Horner rămâne în funcţie şi se află în aceste zile în Bahrain pentru testele dinaintea noului sezon de Formula 1.

"Este clar", a declarat Wolff când i s-a cerut să vorbească despre acuzaţiile aduse lui Horner, cu ocazia testelor de miercuri.

"Formula Unu şi echipele susţin incluziunea, egalitatea, corectitudinea şi diversitatea, iar asta nu înseamnă doar să vorbim despre acest lucru, ci şi să îl trăim zi de zi. Acestea sunt pur şi simplu standarde pe care noi ni le-am fixat. Suntem un sport global şi una dintre cele mai importante platforme sportive din lume şi, de asemenea, modele de urmat. Ceea ce este important în această etapă este un proces riguros. Cred că ceea ce Red Bull a început ca o investigaţie independentă, dacă aceasta se face în mod corect, cu transparenţă, este un lucru pe care trebuie să îl examinăm", a spus Wolff.

"Care sunt rezultatele, ce înseamnă pentru Formula 1 şi cum putem învăţa din asta, pentru că vrem să vorbim despre maşini de curse şi vrem să vorbim despre sport, mai degrabă decât despre aceste subiecte foarte, foarte critice care sunt mai mult decât numai problema unei echipe. Este un fenomen şi o problemă pentru toată Formula 1 şi pentru fiecare persoană care lucrează aici", a adăugat el.

Horner urmează să fie joi în atenţia ziariştilor, când va participa la o conferinţă de presă alături de alţi patru directori ai unor echipe de Formula 1.

Se înţelege că atât Red Bull, cât şi Horner sunt dornici de o rezolvare rapidă a acestui caz, dar surse au indicat că o concluzie nu este iminentă, notează DPA. Responsabilii Formulei 1 şi-au exprimat, duminică, speranţa că situaţia lui Horner "va fi clarificată cât mai repede posibil".

Horner este directorul Red Bull de la debutul echipei în Formula 1 în 2005. În era sa, echipa a cucerit şapte titluri de campioană mondială la piloţi, patru cu germanul Sebastian Vettel (2010-2013) şi trei cu olandezul Max Verstappen (2021-2023), precum şi şase titluri mondiale la constructori (2010, 2011, 2012, 2013, 2022 şi 2023).

Max Verstappen a trecut peste problemele cu care se confruntă echipa Red Bull şi a dominat prima sesiune de teste dinaintea noului sezon, care a avut loc miercuri dimineaţă pe circuitul Sakhir din Bahrain, transmite presa internaţională.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.