Directorul Liceului Teoretic Dăbuleni, unde 9 copii s-au simțit rău în urma unei dezinfecții, va fi cercetat disciplinar

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 20-02-2020

Actualizat: 20-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Libertatea

Directorul Liceului Teoretic Dăbuleni, unde nouă copii au ajuns la spital după ce s-au simțit rău la școală în urma unei dezinfecții, va fi cercetat disciplinar, a decis joi conducerea IȘJ Dolj. Elevii și părinții au cerut demisia directorului, acuzat că a dispus o dezinfecție în timpul săptămânii.

Membrii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Dolj au decis, joi, ca o comisie disciplinară să facă o anchetă la liceul din Dăbuleni pentru a vedea dacă acuzațiile aduse directorului școlii se confirmă, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Ionel Dancă dorește întoarcerea românilor în țară: 'Guvernul lucrează la o platformă online cu oferte de muncă pentru românii din diaspora'

„În conformitate cu art. 280 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu completările și modificările ulterioare, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară care va începe cercetarea efectivă, pentru abaterile prezumate săvârșite”, a declarat Nicoleta Lițoiu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Dolj.

Mai mulți elevi și părinți ai acestora au protestat luni și au cerut demisia directorului Liceului Teoretic Dăbuleni, pe care îl acuză că a dispus o dezinfecție în clasă în mijlocul săptămânii, fără să anunțe personalul și elevii. În ziua următoare, mai mulți elevi s-au simțit rău și au ajuns la spital.

Citește și: Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a anunţat construcţia a mii de locuinţe în cartierele colonizate din Ierusalimul de Est

În 12 februarie, 9 copii de la şcoala din Dăbuleni care prezentau greaţă și iritaţii ale căilor respiratorii au fost duşi la spital, după ce în şcoală s-a făcut o dezinfecţie.

În urma verificărilor efectuate, reprezentanții DSP Dolj au anunțat că dezinfectantul folosit în liceul din Dăbuleni nu trebuia folosit în școli, pentru că acesta are ca indicație folosirea doar la suprafețele și aparatura medicală din spitale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri