Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, după ce contractul cu Gazprom s-a prelungit cu 5 ani: Au fost negocieri foarte dificile, dar mai avem mult de lucru

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 31-10-2021

Actualizat: 31-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a venit cu o reacție după ce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că contractul dintre Moldovagaz și Gazprom urmează să fie prelungit pe 5 ani.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Ceban, a menționat că negocierile au fost complicate, transmite Știri.md.

"Au fost negocieri foarte dificile, dar mă bucur că echipa Moldovagaz a dat încă o dată dovadă și a dovedit înaltul profesionalism. Personal vreau să-i mulțumesc viceprim-ministrului, Andrei Spînu, pentru flexibilitate, principiu și o poziție foarte fermă în procesul de negocieri.

De asemenea, vreau să mulțumesc colegilor mei din Moldovagaz și Gazprom pentru rezistență, răbdarea și înțelegerea complexului de întrebări și provocări cu care ne confruntăm. Mai avem mult de lucru! Și cum spun muncitorii de la gaze, vom continua munca!", a scris Vadim Ceban.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri