Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul Spitalului Judeţean Slobozia: Peste 92-95% dintre pacienţii cu COVID sunt nevaccinaţi şi ajung la noi după multe zile de stat acasă

Los Angeles Times
coronavirus

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia, Liviu Patrichi, afirmă că unitatea medicală are un aflux foarte mare de pacienţi cu COVID, iar peste 92-95% dintre aceştia sunt nevaccinaţi şi ajung la spital după multe zile de stat acasă. "De 7-10 zile nu mai avem locuri pentru pacienţii COVID şi aşteptăm eliberarea unui loc pentru a primi din pacienţii care sunt staţionaţi în UPU (...) au fost zile în care am avut între 5-8 pacienţi ventilaţi sau chiar intubaţi, cu decese survenite în UPU, în maşinile de ambulanţă sau la domiciliu", susţine acesta.

"Situaţia din Spitalul Judeţean Slobozia nu diferă foarte mult de cea critică a spitalelor din ţară, avem un aflux foarte mare de pacienţi, doar în week-end am avut peste 250 de prezentări la UPU. Ne-am asumat că putem face faţă unei capacităţi reduse, dar am dublat şi chiar triplat această capacitate de preluare pentru bolnavi COVID-19 şi avem acum 60 de paturi de COVID şi 12 paturi de terapie intensivă exclusiv COVID şi mai avem o secţie specială pentru pacienţi pediatrici unde avem în jur de 9 pacienţi cu aparţinători şi care din fericire sunt situaţii moderate. Restul pacienţilor prezintă forme severe, peste 92-95% din ei sunt pacienţi nevaccinaţi care ajung la noi după multe zile de stat acasă. Au această facilitate de a se testa singuri acasă cu aceste teste rapide şi nu sunt luaţi în evidenţă de nimeni şi doar după ce starea lor se agravează abia atunci se prezintă la spital", a afirmat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, Liviu Patrichi.

El a menţionat că spitalul nu mai are locuri libere pentru bolnavii de COVID şi sunt pacienţi care stau în Unitatea de Primiri Urgenţe.

"De 7-10 zile nu mai avem locuri pentru pacienţii COVID şi aşteptăm eliberarea unui loc pentru a primi din pacienţii care sunt staţionaţi în UPU unde avem şi acolo 10-12 locuri şi au fost zile în care am avut între 5-8 pacienţi ventilaţi sau chiar intubaţi, cu decese survenite în UPU, în maşinile de ambulanţă sau la domiciliu", a declarat managerul spitalului.

Directorul SJU Slobozia a mai declarat că la acest moment există stocuri de materiale sanitare şi de medicamente însă, în ritmul actual, acestea se vor epuiza şi nu poate spune cum va evolua situaţia.

"Din punct de vedere al materialelor sanitare sunt suficiente, noi făcusem stocuri pentru aproximativ 3 luni, dar la nivelul valului 3 pentru că nimeni nu se aştepta la o situaţie atât de gravă. Medicamentele încep să devină o problemă pentru că deja, la nivel naţional, nu mai sunt. Suntem într-o zonă de relativă siguranţă, în acest ritm, pentru aproximativ o săptămână", a mai declarat Patrichi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.