Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul sportiv al clubului CFR Cluj, Marius Bilaşco: 'Dominăm fotbalul românesc de 5 ani, dar nivelul va fi mai ridicat acum'

prosport.ro
Marius Bilaşco

Directorul sportiv al clubului CFR Cluj, Marius Bilaşco, a declarat, vineri, că formaţia ardeleană, câştigătoare a ultimelor 5 ediţii ale Ligii I, domină fotbalul românesc, dar a precizat noul sezon va fi mai dificil deoarece nivelul va fi mai ridicat.

"Dacă aş spune că CFR Cluj nu porneşte cu prima şansă aş fi ipocrit. Suntem echipa care domină fotbalul românesc de cinci ani şi nimeni nu poate constesta acest lucru. Asta ne obligă, nu va fi uşor pentru că nivelul cred eu că va fi unul mai ridica în acest sezon, toate echipele s-au întărit. Contracandidatele ar fi aceleaşi din ultimii ani, adică FCSB şi Universitatea Craiova, dar nu aş neglija Rapidul, Sepsi şi Farul. Cam astea sunt după părerea mea", a spus Bilaşco, prezent la tragerea la sorţi a programului ediţiei 2022-2023 a SuperLigii.

"E un avantaj că nu jucăm cu echipele care sunt în competiţiile europene la început, dar până la urmă tot trebuie să joci cu toate. Important e că jucăm acasă în prima etapă (n.r. - cu FC Rapid)", a menţionat directorul sportiv.

Acesta a subliniat că în mare parte lotul pentru noul sezon este definitivat. "Atât timp cât perioada de transferuri e deschisă ne putem aştepta şi la plecări de jucători. Dar cred eu că în mare parte lotul este definitivat şi cam acesta va fi cel cu care abordăm noua campanie europeană. S-au făcut eforturi foarte mari din partea conducerii să aducem jucători la timp pentru pregătire. Nu a fost deloc uşor. Dar am reuşit ca noii jucători să ajungă la echipă înainte de cantonament. Şi cred că asta i-a dat încredere lui Dan Petrescu pentru perioada care urmează", a adăugat el, potrivit Agerpres.ro.

Întrebat dacă CFR Cluj îl va transfera pe portarul Silviu Lung Jr, Bilaşco a răspuns: "Au fost foarte multe comentarii pe acest subiect. E posibil să mai apară jucători noi la Cluj, dar n-aş putea să spun cine anume. În acelaşi timp e posibil să şi plece. Atât timp cât lucrurile sunt în grafic, numărul plecărilor sau sosirilor va fi foarte mic. Noi am încercat să facem un lot echilibrat pentru a face faţă pe cele trei fronturi, cupe europene, campionat şi apoi Cupa României".

Oficialul campioanei României susţine că numărul greşelilor de arbitraj va scădea în noul sezon datorită implementării arbitrajului video (VAR).

"Noi am fost unul dintre cluburile care am cerut insistent acest sistem. Mă bucur că a ajuns într-un final şi în România. Vor mai fi greşeli şi cu VAR, vor mai fi multe discuţii legate de arbitraj, dar cred eu că numărul greşelilor va scădea", a mai spus Bilaşco.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.