Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul Termoenergetica: Reţeaua de termoficare a Bucureştiului înseamnă 1.000 de kilometri de conductă primară, care nu se poate schimba prin magie

captura Facebook
conducte Termoenergetica

Directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A., Claudiu Creţu, a declarat, joi,că reţeaua de termoficare a Bucureştiului înseamnă peste 1.000 de kilometri de conductă primară, care nu se poate schimba peste noapte sau într-o săptămână. El a mai precizat că Primăria Capitalei lucrează la posibilitatea de a se împrumuta pentru a-şi plăti datoriile către Termoenergetica, potrivit news.ro

Claudiu Creţu a afirmat că prioritatea sistemului de termoficare o reprezintă asigurarea căldurii iarna şi a apei calde.

“Din cauza faptului că sunt şantiere deschise, din cauza faptului că avem o reţea de termoficare care în ultimii ani şi-a arătat limitele, cei 50, 60 de ani, 70 de ani care au trecut de când a fost pusă în funcţiune fără a avea parte de modernizări consistente, masive, îşi arată limitele şi suntem în situaţia în care trebuie să reparăm, să modernizăm această reţea pentru a putea avea ierni cât mai uşoare. Prioritatea sistemului de termoficare este asigurarea căldurii pe perioada de iarnă şi, evident, şi a apei calde. Dar ceea ce vrem să comunicăm este faptul că vara, din păcate, sunt anumite zone în care pentru unii trei zile, unii o săptămână, unii două săptămâni, unii, din păcate, şi trei săptămâni nu pot beneficia de apă caldă, pentru că sunt lucrări care afectează aceste zone”, a declarat Claudiu Creţu.

El a menţionat că reţeaua de termoficare a Bucureştiului înseamnă 1.000 de kilometri de conductă primară care nu se poate schimba prin magie.

“Reţeaua de termoficare a Bucureştiului înseamnă 1.000 de kilometri de conductă primară, care nu se poate schimba prin magie nici într-o noapte, nici într-o săptămână. Este nevoie de şantiere coerente, şantiere pe mai mulţi ani. Important să fim realişti. Degeaba sperăm ca apa caldă să vină de undeva mâine şi să nu mai fie oprită niciodată. Dar prin reparaţiile pe care le facem, prin modernizările pe care le facem, ne asigurăm că vom avea căldură şi iarna viitoare şi peste două şi, cel mai important, prin investiţiile consistente şi urmează să înceapă şi proiectele cu fonduri europene, vom avea în următorii zeci de ani. Acest sistem de termoficare al Bucureştiului deserveşte 550.000 de apartamente, mii de instituţii, şcoli, spitale, grădiniţe creşte”, a explicat directorul Termoenergetica.

El a mai adăugat că acest context economic determină luarea unor măsuri pentru diminuarea pierderilor.

“Toate recomandările europene şi înainte de război, dar mai ales acum, în contextul schimbărilor climatice, în contextul în care gazul vedem cu toţii că devine din ce în ce mai scump, din ce în ce mai scump şi mai puţin, este foarte important să ne gândim la eficienţă şi să consumăm cât mai puţin gaz pentru a încălzi cât mai multe apartamente. Asta nu se poate face decât la en gros. Orice calcul ingineresc arată că o capacitate de producere a energiei în sistem centralizat este mai eficientă decât 50 sau sute sau mii de centrale individuale care produc energia punctual. Contextul în care ne aflăm reclamă măsuri urgente de diminuare a pierderilor. Facem toate aceste reparaţii. Facem toate aceste modernizări, pentru că trebuie să diminuăm pierderile, pierderile înseamnă gaz ars aiurea, bani care curg prin conductele Bucureştiului, banii tuturor”, a explicat Claudiu Creţu.

El a mai afirmat că Primăria mai are datorii la Termoenergetica, dar că municipalitatea încearcă să se împrumute pentru a le plăti.

“Din păcate, în acest moment încă sunt datorii. Avem speranţe că în perioada următoare acest lucru se va rezolva, în sensul că au fost mai multe întâlniri cu Primăria şi Primăria lucrează la posibilitatea de a se împrumuta pentru a-şi plăti datoriile şi a putea intra în normalitate financiară. Într-adevăr, în acest moment supravieţuim cu bani puţini, dar semnalul pe care vreau să îl dau nou este unul pozitiv, pentru că problemele pe care le avem şi impasul masiv, major pe care îl are acest sistem, eu cred că a dus la conştientizarea tuturor factorilor de decizie. Bucureştiul nu poate să lase oamenii în frig, iar fără reparaţii şi fără investiţii, pentru că sunt măsuri pe termen scurt, reparaţia sistemului pentru iarna care urmează pentru luna viitoare, dar şi viziunea pe termen lung de modernizare. Şi aici vorbim atât de CET-uri, cât şi modernizări pe partea de reţele, digitalizare”, a mai transmis Claudiu Creţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.