Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Discurs emoţionant al unui star rock şi laureat Oscar, la Kiev, în timpul unui concert

concert
com. Violentele ciocniri dintre protestatari și forțele de represiune din urmă cu o lună nu au reușit să-i facă pe rockerii de la 30 Seconds to Mars să-și anuleze cele două concerte pe care le aveau programate la Palatul Sporturilor din Kiev. Formația a ajuns la Kiev marți, iar miercuri a urcat pe scenă, de la înălțimea căreia Jared Leto și-a anunțat susținerea pentru cauza celor care luptă pentru libertate și dreptate. "Voi sunteți în toiul unei lupte frumoase și chiar dacă este foarte greu, nu există un preț prea mare pentru privilegiul de a fi propriul tău stăpân. Vreau să știți că înțeleg motivele pentru care alte formații au hotărât să-și anuleze concertele de la Kiev, dar 30 Seconds to Mars nu avea cum să rateze ocazia de a se afla alături de voi, în această seară, în acest oraș minunat", a susținut Leto de pe scenă. Înainte de concert membrii formației au vizitat Piața Independenței din Kiev pentru a aduce un omagiu protestatarilor care și-au pierdut viața în ciocnirile cu forțele de represiune. Cel de-al doilea concert al formației 30 Seconds to Mars de la Kiev a avut loc joi seară. După acest concert formația călătorește în Rusia unde urmează să susțină patru concerte. [youtube https://www.youtube.com/watch?v=FUpug3-d4rw&w=560&h=315] Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.