Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Discuţii între Arabia Saudită şi Siria privind reluarea serviciilor consulare

The Heritage Foundation
Egipt arabia saudita israel siria

Arabia Saudită şi Siria poartă discuţii cu privire la o reluare a serviciilor lor consulare, au anunţat joi media de stat din regat, la peste un deceniu după ce acesta a rupt relaţiile cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit AFP.

Preşedintele sirian era izolat pe plan diplomatic după reprimarea în 2011 a unei revolte populare care a degenerat în război, potrivit Agerpres.

După seismul din 6 februarie, ţări arabe şi-au intensificat contactele cu Damascul şi au trimis ajutoare în Siria.

'Sunt în curs discuţii între responsabilii regatului şi omologii lor din Siria cu privire la o reluare a serviciilor consulare' între cele două state, a transmis joi seară postul Al-Ekhbariya, citând un responsabil din Ministerul de Externe de la Riad.

Anunţul survine la aproximativ două săptămâni după cel privind restabilirea relaţiilor între cele două puteri rivale din Orientul Mijlociu: Iranul, aliat al Damascului, şi Arabia Saudită, ţări care rupseseră legăturile diplomatice bilaterale în 2016.

Raidul a rupt în 2012 relaţiile cu Siria, unde i-a susţinut pe rebeli la începutul războiului.

Însă, după seismul din 6 februarie, Riadul a trimis în Siria ajutoare pentru populaţiile sinistrate, atât în zonele guvernamentale, cât şi în cele controlate de rebeli.

Ministrul de externe saudit, Faysal bin Farhan, a apreciat în februarie că este necesară o nouă abordare faţă de Siria, care să implice negocieri cu Damascul pentru a răspunde crizelor umanitare.

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite a declarat, primindu-l la 19 martie la Abu Dhabi pe omologul său sirian, că este timpul ca Damascul să reintre în familia arabă.

Emiratele şi-au redeschis ambasada la Damasc la sfârşitul lui 2018, iar vizita lui Assad în martie 2022 la Abu Dhabi a fost prima într-un stat arab.

Assad, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul lui 2011, s-a deplasat la 20 februarie în sultanatul Oman, una din puţinele ţări arabe şi singura din Golf care a menţinut relaţii diplomatice oficiale cu Damascul după debutul războiului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.