Recentele discuţii din spaţiul public privind iniţierea unui proiect de Ordonanţă care ar conduce la îngheţarea salariilor la nivelul anului 2018 nu fac decât să realimenteze nemulţumirile deja existente în sistemul bugetar, se arată într-un comunicat al Federaţiei SANITAS remis luni AGERPRES.
"Federaţia SANITAS din România atenţionează instituţiile guvernamentale că recentele discuţii din spaţiul public privind iniţierea unui proiect de Ordonanţă care ar conduce la îngheţarea salariilor la nivelul anului 2018 nu fac decât să realimenteze nemulţumirile deja existente în sistemul bugetar. Atragem atenţia că aplicarea neunitară, în 2018, a creşterilor salariale a nemulţumit jumătate din numărul salariaţilor din sănătate şi aproximativ 70% din cel din asistenţă socială", subliniază sursa citată.
Totodată, sindicaliştii din sănătate arată că Acordul încheiat în 5 iunie 2018, între reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi cei ai Guvernului României are încă puncte nesoluţionate, ceea ce ridică semne grave de întrebare asupra intenţiilor guvernamentale de a-şi respecta semnătura.
În context, aceştia solicită organizarea, în regim de urgenţă, a unei întâlniri cu autorităţile pentru clarificări privind continuarea aplicării, în anul 2019, a prevederilor legale privind salariile de bază şi celelalte elemente ce compun veniturile angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială.
"Organizaţia noastră exclude total varianta prorogării termenelor de aplicare a Legii 153/ 2018 şi cere asumarea primului termen de creştere a salariilor de bază începând cu 1 ianuarie 2019. Solicităm totodată aplicarea imediată a prevederilor Regulamentului de sporuri, pentru toate categoriile de profesionişti, raportat la noile salarii de bază. Orice altfel de decizie guvernamentală, aflată în contradicţie cu principiile enumerate mai sus, care ar putea afecta drepturile celor peste 100.000 de membri de sindicat din sistemul sanitar şi de asistenţă socială pe care îi reprezentăm, ne va pune în situaţia de a folosi toate mijloacele de luptă sindicală pentru apărarea drepturilor legale ale acestora", subliniază SANITAS.
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a anunţat vineri că în această săptămâna va hotărî ce acţiuni va întreprinde în cazul în care Guvernul decide să îngheţe salariile de bază şi sporurile pentru 2019.
"Având în vedere faptul că Guvernul urmează să adopte bugetul pentru anul 2019, în cadrul căruia trebuie să stabilească data pentru creşterile salariale aferente anului 2019; ţinând cont de proiectul de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare existent în spaţiul public, din care reiese intenţia Guvernului de a-şi încălca obligaţiile asumate în privinţa drepturilor angajaţilor din sănătate, Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' respinge categoric intenţia guvernanţilor de a nu a acorda creşterile salariale aferente anului 2019 începând cu 1 ianuarie şi de a restricţiona o serie de drepturi salariale ale angajaţilor din sănătate. Ţinând cont de gravitatea situaţiei şi de efectele acestor acte normative, Consiliul de Coordonare al Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' se va întruni săptămâna viitoare pentru a decide acţiunile cu care trebuie întâmpinate aceste măsuri", au spus sindicaliştii într-un comunicat remis AGERPRES.
Principalele efecte pe care proiectul de ordonanţă de urgenţă şi Legea bugetului de stat le-ar avea sunt îngheţarea sporurilor pentru condiţiile de muncă şi amânarea creşterilor salariilor de bază, se arată în comunicat.
"Infirmierele, personalul auxiliar în general, personalul ne-medical (TESA) şi toate categoriile de salariaţi care nu au fost incluse în majorarea salarială din anul 2018 pierd creşterea salarială aferentă şi impactul acesteia asupra sporurilor. Medicii şi asistentele medicale vor avea în continuare de pierdut prin îngheţarea la nivelul anului 2018 a sporurilor de tură, de gardă şi a tarifului orar al gărzilor suplimentare", au mai arătat sindicaliştii.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat recent, pentru AGERPRES, că proiectul de buget pe anul viitor include majorarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. În ceea ce priveşte pensiile, şeful de la Finanţe a menţionat că acestea vor fi majorate cu 15%.
"Este o ordonanţă care vine la pachet cu Legea bugetului şi are mai multe măsuri de acest tip. Nimic altceva decât prorogarea unor termene care s-a făcut an de an şi nu reprezintă un element de noutate. În proiectul de buget pe anul viitor este inclusă majorarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Anul viitor cresc salariile aşa cum spune legea. Şi la pensii la fel. Cum adică se îngheaţă punctul de pensie? Noi am dat şi am crescut punctul de pensie şi am spus că următoarea va fi de 1 septembrie 2019 cum este trecut în proiectul de lege aprobat de Guvern cu 15%. Nimic altceva", a explicat ministrul Finanţelor.
Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că Guvernul nu are în plan îngheţarea salariilor anul viitor.
Proiectul de buget ar putea intra în discuţia Executivului în şedinţa de săptămâna aceasta
Discuţiile privind îngheţarea salariilor nu fac decât să realimenteze nemulţumirile deja existente în sistemul bugetar (SANITAS)
Explorează subiectul
Articole Similare

40
O nouă categorie de medici generaliști: Rogobete susține stagiatura
40

533
Trei spitale mari din București, încă fără încălzire: 'Aş fi ipocrit să zic că s-a rezolvat'. Ce soluții pregătește Ministerul Sănătății
533

1.151
Liber la telemedicină și în România: Ministerul Sănătății publică ordonanța care stabilește cadrul legal (document)
1.151

45
România, exportator net de medicamente. Beatrice Speteanu: 'Avem cele mai mici prețuri din Europa'
45

2.405
A fumat timp de 47 de ani. Ce i-au spus medicii
2.405

21
Open Heart, campanie pentru sănătatea inimii, în perioada Transylvania Open
21

88
SJU Pitești introduce în premieră tratamentul adenomului de prostată prin laser
88

47
Rata de vaccinare ROR, sub media naţională la prima doză şi peste la cea de-a doua doză
47

598
Adevărul a fost dezvăluit: atâtea ouă poți consuma în siguranță într-o zi
598

111
ISU anunţă suplimentarea forţelor de intervenţie pentru căutarea marinarului dispărut pe Dunăre
111

92
Peste 4.000 noi cazuri oncologice, înregistrate anul trecut - Aproape 100.000 de internări şi consultaţii
92

97
Dr. Anca Hâncu, despre noul ghid american de nutriţie: E important să ne uităm la acest ghid pentru că şi la noi obezitatea cu supragreutatea au crescut la 70%. Primul mesaj de preluat este „eat real food”, să evităm alimentele ultraprocesate
97

50
România va participa la un proiect finanţat de UE pentru a îmbunătăţi politicile de preţuri ale medicamentelor şi de rambursare
50

















Comentează