Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Disney a realizat o animație specială cu ursul Winnie de Pluș, care celebrează nașterea fiului ducilor de Sussex

1000logos.net
Disney logo

Compania americană Disney a realizat o animație specială cu ursul Winnie de Pluș, care celebrează nașterea fiului ducilor de Sussex, relatează telegraph.co.uk, potrivit Mediafax.

Clipul a fost realizat prin desene manuale și are o durată de 25 de secunde.

În cadrul animației, Winnie de Pluș este surprins cum merge prin ținutul fictiv Pădurea de 100 de Acri cu o carte în mână. El ajunge apoi la reședința ducilor de Sussex, cărora le oferă lucrarea. La sfârșit, ducesa Meghan este surprinsă citind, în timp ce prințul Harry se află alături de ea.

Anterior, ducesa de Sussex a afirmat că lucrarea "The Tao of Pooh" - o carte care explică taoismul prin intermediul celebrului urs și a altor personaje create de autorul britanic A.A.Milne - este una dintre cărțile sale favorite cu Winnie de Pluș.

Citește și: Un tablou de Monet a fost vândut cu 110,7 milioane de dolari la licitaţie la New York

Primul copil al ducilor de Sussex, Archie Harrison Mountbatten-Windsor, a fost prezentat publicului la două zile după naștere, într-o întâlnire cu presa care a avut loc la castelul Windsor. Ulterior, ducii de Sussex au publicat o fotografie cu fiul lor pe rețeaua de socializare online Instagram. Fotografia a fost postată cu ocazia Zilei Mamei, o sărbătoare celebrată în țări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă.

Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în mai 2018, după o relație de doi ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.