Disney va produce o serie televizată derivată din pelicula 'Black Panther'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 02-02-2021

Actualizat: 02-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: https://awardswatch.com/2018/03/15/saturn-awards-black-panther-leads-film-nominations-with-14-walking-dead-leads-tv-mentions/

O serie televizată derivată din "Black Panther", a cărei acţiune se va desfăşura tot în regatul african imaginar Wakanda, va fi produsă pentru platforma de streaming Disney+, în cadrul unui contract pe cinci ani cu regizorul filmului original, Ryan Coogler, a anunţat luni Disney, potrivit AFP, relatează Agerpres.

"Black Panther", avându-l în rolul principal pe regretatul Chadwick Boseman, a sedus deopotrivă criticii şi publicul în 2018, obţinând venituri de peste 1 miliard de dolari şi devenind primul lungmetraj cu super-eroi care a concurat la Oscaruri la categoria "cel mai bun film".

Filmul, având regia şi scenariul semnate de Ryan Coogler - care pregăteşte şi un sequel - "Black Panther 2", anunţată pentru anul viitor - a fost considerat un moment de referinţă pentru reprezentarea actorilor de culoare la Hollywood.

"Ryan Coogler este un povestitor unic, a cărui viziune şi audienţă l-au făcut unul dintre cei mai proeminenţi cineaşti din generaţia sa", a declarat Bob Iger, preşedintele executiv al Disney, cea mai importantă companie de divertisment la nivel mondial.

"Cu 'Black Panther', Ryan a creat o poveste inovatoare şi personaje legendare (...) Suntem încântaţi să putem consolida relaţia noastră şi aşteptăm cu nerăbdare să spunem mai multe poveşti grozave cu Ryan şi echipa sa", a continuat el.

Compania lui Ryan Coogler, Proximity, va realiza o "gamă largă" de proiecte pentru Disney + şi pentru alte filiale ale grupului.

Seria televizată, al cărei titlu nu este încă cunoscut, este doar una dintre numeroasele creaţii anunţate de Disney pentru a extinde succesul universului său Marvel pe micul ecran.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

În decembrie anul trecut, în cadrul unei prezentări destinate investitorilor, grupul anunţase mai multe serii Marvel care vor ajunge pe Disney + "în următorii câţiva ani". Printre acestea se numără "Secret Invasion" cu Samuel L. Jackson în rolul lui Nick Fury, "Ironheart" cu Dominique Thorne, interpretând o tânără emulă a lui Iron Man, şi cu Don Cheadle, ca War Machine în "Armor Wars".

Chadwick Boseman, care a murit anul trecut de cancer de colon, nu va fi înlocuit de un alt actor pentru continuarea filmului "Black Panther", aşteptată în 2022.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri