Distribuţie Oltenia pune la dispoziţia furnizorilor de energie electrică o platformă online pentru acces permanent la istoricul de consum al clienţilor din Oltenia, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Soluţia tehnică ajută furnizorii să consulte oricând istoricul de consum al clienţilor lor, având acces la cantităţile lunare reale de consum rezultate din citirea aparatelor de măsură. Beneficiul major pentru clienţii de energie electrică este că atât furnizorii cât şi Distribuţie Oltenia pot sesiza cu mai multă uşurinţă cazurile în care există diferenţe mari între consumul real şi cel estimat de energie de la un loc de consum. Rezultatul final vizat este diminuarea diferenţelor dintre valorile facturilor de estimat şi cele de regularizare şi reducerea impactului financiar pentru utilizatorii finali (clienţii casnici şi non casnici).
În lunile în care citirea aparatelor de măsură nu este posibilă (citirile periodice realizându-se de OR la fiecare 3 luni pentru clienţii casnici), utilizatorii finali au opţiunea de a transmite indexul autocitit către furnizorii de energie în perioada menţionată pe factură. În acest fel, facturile emise reprezintă consumul real al utilizatorilor.
În lipsa transmiterii indexului autocitit, pentru situaţia în care nu se realizează citirea contorului, utilizatorii finali primesc facturi estimate conform convenţiilor încheiate la contractul de furnizare energie electrică. Prin intermediul platformei, Distribuţie Oltenia poate identifica diferenţele dintre consumul estimat şi cel real şi poate efectua corecţiile necesare, direct în platformă.
Platforma realizată de Distribuţie Oltenia este disponibilă online, în baza unei adrese de e-mail şi a unei parole.
Încă de la începutul anului 2022, Distribuţie Oltenia le-a creat şi transmis credenţialele de logare tuturor furnizorilor de energie. Aceştia pot accesa platforma pentru orice loc de consum din Oltenia pentru care a fost încheiat un contract de distribuţie. În plus, furnizorii pot consulta platforma şi în cazul potenţialilor clienţi (cu informarea şi acceptul acestora).
În prezent, operatorul de distribuţie dezvoltă o platformă care le va permite şi consumatorilor de energie (utilizatorilor finali) să-şi consulte consumurile lunare dar şi curbele de consum înregistrate de contoarele inteligente cu transmisie de date.
Totodată, în prima parte a anului, Distribuţie Oltenia va finaliza dezvoltarea tehnică necesară care îi va permite să actualizeze valorile estimate de consum dacă se constată diferenţe semnificative în cantităţile solicitate de utilizatorul final şi cantităţile reale, măsurate la locul de consum.
Distribuţie Oltenia oferă clienților o platformă online pentru acces permanent la istoricul de consum
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

14
Platformă investiţii: ETF-urile şi acţiunile tech,cele mai tranzacţionate - Tinerii sub 30 de ani reprezintă un sfert dintre utilizatori
14

1.935
Țara de lângă Europa care se uită cu admirație spre România: Tânjește să copieze modelul românesc de succes
1.935

2.202
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.202

2.271
VIDEO Cum ar fi să zbori sub altă persoană? Ce este 'Chaise Longue' - noua idee din aviație care dă fiori pasagerilor
2.271

2.717
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.717

15
Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii
15

14.756
Polonezii se uită siderați către România și răsuflă ușurați: 'Bine că nu e la noi!'
14.756

71
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
71

5.614
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.614

47
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
47

87
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
87

2.235
Ultimul raport al FMI profețește o criză economică de proporții la nivel mondial: Războiul din Orientul Mijlociu pune omenirea pe butuci
2.235

27
Dragoș Pîslaru participă la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale
27















Comentează