Alimentarea cu gaze naturale din imobilele situate pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei a fost oprită temporar până la remedierea defecţiunilor existente la instalaţia comună, informează Distrigaz Sud Reţele, într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în urma unui incident produs la instalaţia de utilizare ce alimentează imobilele situate pe strada Pajiştei nr. 30, blocurile T1, T2, T3 şi T4, din sectorul 4, "pentru asigurarea condiţiilor de securitate, Distrigaz Sud Reţele a fost nevoită să întrerupă temporar alimentarea cu gaze naturale astăzi, 2 decembrie 2025, începând cu ora 11:39".
"Ca urmare a acestei întreruperi neprevăzute sunt afectaţi 460 de clienţi casnici alimentaţi prin intermediul acestei instalaţii comune de utilizare. Distrigaz Sud Reţele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată ANRE, a defecţiunilor instalaţiei de utilizare. Potrivit legislaţiei în vigoare, instalaţia comună de utilizare aparţine clienţilor şi nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Reţele. Conform reglementărilor elaborate şi aprobate de ANRE, pentru reluarea alimentării cu gaze naturale de către Distrigaz Sud Reţele a clienţilor afectaţi, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: contractarea, de către clienţi, a unui operator economic autorizat ANRE pentru remedierea defectelor şi efectuarea reviziei tehnice a instalaţiei de utilizare; transmiterea către Distrigaz Sud Reţele a documentelor justificative întocmite de respectivul operator economic", se arată în comunicat.
Distrigaz Sud Reţele este lider în distribuţia de gaze naturale în România, cu un portofoliu de 2,27 milioane de clienţi, circa 23.800 km reţea şi 2.842 de angajaţi.
Compania operează reţeaua de distribuţie de gaze naturale în 1.398 de localităţi, pe raza a 20 judeţe din sudul şi centrul României - Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Teleorman şi în Bucureşti.






























Comentează