Djokovici a jucat meciul cu numărul 100 la simplu la grand slamul australian şi s-a calificat în turul patru

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 19-01-2024

Actualizat: 19-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: enational.ro

Sârbul Novak Djokovici, principalul favorit şi de 10 ori campion, a trecut uşor de Tomas Martin Etcheverry, vineri, scor 6-3, 6-3, 7-6(2), pe Rod Laver Arena, în turul trei al Australian Open.

Djokovici s-a impus în două ore şi 28 de minute în cel de-al 100-lea său meci la Australian Open.

"A fost un meci grozav, cred eu. Cea mai bună prestaţie pe care am avut-o în acest turneu", a declarat Djokovici în interviul de pe teren. "Evident, sunt mulţumit de modul în care am jucat pe parcursul întregului meci, în special în primele două seturi. El a accelerat, şi-a ridicat nivelul tenisului probabil cu unul sau două niveluri în setul al treilea şi am mers cap la cap. În tie-break cred că am găsit loviturile potrivite, serviciile potrivite şi am închis meciul."

După a 31-a victorie consecutivă la Australian Open, Djokovici urmează să îl înfrunte în turul al patrulea pe Ben Shelton, cap de serie 16, sau pe Adrian Mannarino, cap de serie 20.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri